64 de oameni au murit în urma incendiului din acea noapte. România inca nu are niciun centru pentru mari arși, dar ministrul Sănătății promite că în decembrie va fi gata primul, cel de la Timisoara. La Târgu Mureș și București se lucreaza la alte doua centre.

Un număr record de parlamentari -273- au semnat pentru depunerea unui proiect de lege care introduce pentru prima oară în legislația românească termenul de „femicid”, adică uciderea unei femei doar pentru ca este femeie
Dacă proiectul va fi adoptat, femicidul ar putea fi pedepsit cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenție pe viață. Inițiatoarele proiectului propun ca anchetele penale să înceapă din oficiu, fără să fie nevoie de plângerea victimei.
Lukoil, o prezență importantă în România și Bulgaria și sancționată săptămâna trecută de Statele Unite, anunță că a găsit cumpărător pentru activele sale din străinătate
Ar fi vorba de o multinationala inregistrata in Cipru, fondata de un apropiat al lui Vladimir Putin. Economica.net scrie ca valoarea activelor externe ale Lukoil ar fi de 10 de miliarde de dolari, dar termenii foarte stricți ai sancțiunilor americane ar putea face ca vânzarea lor să se facă cu un discount de până la 70%.
SUA şi China vor prelungi armistiţiul în războiul comercial
Dupa o intalnire de o ora si 40 de minute, prima din ultimii 6 ani cu omologul de la Beijing, Donald Trump a declarat că tarifele americane aplicate Chinei vor fi reduse de la 57% la 47%. Preşedintele american a subliniat că SUA şi China vor „colabora” în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, ceea ce ar putea sugera ca Beijing nu va mai sustine Rusia.
