O nouă perioadă cu avertizări meteo de furtuni aduce cu sine un risc crescut: ploi abundente, descărcări electrice, vânt puternic, posibil grindină sau inundații. E important să fim pregătiți înainte ca aceste fenomene să apară:

- Să verificăm prognozele meteo frecvent și să rămânem la adăpost în caz de posibile ploi puternice;
- Să ne asigurăm că locuința este în stare bună – de la acoperiș, la ferestre și canalizare;
- Să avem la îndemână un kit de urgență cu apă, lanternă, baterii, alimente neperisabile, să stabilim un plan de evacuare dacă locuim într-o zonă de risc & să fim atenți la alertele transmise de autorități;
- Să nu ne parcăm mașinile sub arbori ce par uscați sau vulnerabili;
- Să urmărim platforma națională fiipregatit.ro, care oferă ghiduri practice despre ce să faci înainte, în timpul și după o situație de urgență.