28 noiembrie. Ziua în care ne-am bătut singuri în fața Rusiei
Publicat în:
Voturi renumărate, proces electoral sub semnul întrebării, acuzații privind ingerințe străine în alegeri. Ce înseamnă ziua de joi, 28 noiembrie?

Ziua de joi, 28 noiembrie, a dus România în pragul haosului politic și, cine știe dacă nu și social.
Mai întâi, după sesizarea unui candidat cu scor minuscul, Curtea Constituțională a decis renumărarea de urgență a tuturor celor peste 9 milioane de voturi exprimate duminică.
O imposibilitate din punct de vedere tehnic, după cum avea să spună imediat Autoritatea Electorală Permanentă.
Și o sursă de speculații și temeri. Mulți și-au amintit imediat de felul în care aceeași Curte a îndepărtat-o, în mod abrupt, pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială.
Unele acuzații au mers atunci spre PSD, care ar fi avut interesul să-l propulseze pe George Simion în tutul al doilea. Potențialul aranjament a fost devoalat, voit sau din greșeală, de latifundiarul Gigi Becali. Mișcarea ar fi fost instrumentalizată de un personaj cu reputație sulfuroasă: Viorel Hrebenciuc.
Ce se poate întâmpla? Toată lumea a început să se întrebe.
O vor da jos judecătorii pe Elena Lasconi de pe locul al doilea, pentru a o înlocui cu Marcel Ciolacu? Vor decide ei reluarea alegerilor de la zero? Sau doar vor menține suspansul până după alegerile de duminică, numai pentru a mai da o fărâmă de speranță activului PSD și a-l stimula să lucreze intens pentru fiecare loc din parlament?
Oricum ar fi, un gând negru s-a strecurat în mințile oamenilor, indiferent pe cine au susținut în turul unu: acela că votul lor ar putea să nu mai aibă vreo valoare, în fața unor aranjamente politice subterane. Și nicio explicație doctă, venită în limbajul instituțional, nu le-ar putea alunga aces gând.
Spre seară a venit și comunicatul CSAT.
Acesta confirmă implicarea Rusiei în procesul electoral din România și acuză platforma Tik Tok că l-a favorizat pe unul dintre candidați, filtrând conținutul postat de ceilalți. CSAT nu a numit candidatul dar el ar putea fi nimeni altul decât Călin Georgescu, judecând după vizibilitatea lui pe platforma chinezească.
Însă comunicatul grav al CSAT vine la trei zile după ce Președinția ne comunica faptul că nu fusese informată despre eventuale influențe străine în alegeri. Iată însă că dovezile apar în scurt timp – și ne întrebăm ce-au păzit instituțiile statului de nu au fost în stare să prevină acest atac la siguranța națională?
În ziua de 28 noiembrie, România a apărut ca o țară a absurdului și imprevizibilului.
Să nu fim naivi, Federația Rusă nu trimite în România tancuri și rachete. Federației Ruse îi convine doar o țară în care oamenii să nu mai aibă încredere în instituții și autorități, să nu mai conteze pe puterea votului.
Federația Rusă are nevoie de o țară slăbită și de o societate înfricoșată, nesigură și mai ales, divizată.
Aceasta a fost imaginea României din data de 28 noiembrie. Și, înainte de a ne gândi la agenții ruși, să ne uităm mai bine la instituțiile statului și actorii politici interni care au dus la această situație.
