Matei Vișniec: ”Drumul nostru este unul european, puterea este la alegători”
Publicat în:
”Identitatea noastră este una europeană, nu este una de tip sovietic, est, cu ortodoxism radical toxic și misticism. E normal să comiți erori, e normal să te lași păcălit o vreme. Nu e normal să te lași păcălit o viață întreagă”. Iată ce spune dramaturgul Matei Vișniec, la RFI România.
Discuția a plecat de la o piesă pe care Matei Vișniec a vizionat-o în cadrul Zilelor Teatrului Național din Iași. Piesa este intitulată ”Haga” și este scrisă de Sasha Denisova, autoare de limbă rusă originară din Ucraina. Rezidentă în Rusia, ea a părăsit țara imediat după invadarea Ucrainei. Iar piesa are o puternică semnificație pentru aceste zile, semnalează Matei Vișniec:
M.V.: În acest context, cred că toată lumea ar trebui să vadă acest spectacol. Alegătorii care se vor duce duminică la urne, în orice caz, pentru că este o piesă actuală în raport cu ceea ce ar trebui să se întâmple și nu se întâmplă.
Sasha Denisova este numele acestei autoare născută în Ucraina, care scrie în rusă. Este tradusă și în franceză. Piesa ei, ”Haga”, a apărut, de altfel, în Franța.
Aici este montată deja la Teatrul Național Vasile Alecsandri și pot să vă spun că este o piesă tulburătoare, pentru că este vorba despre o fetiță dintr-o familie ucraineană care a fost bombardată, distrusă și această fetiță își imaginează că Putin și întreaga sa clică sunt judecați la Haga.
Și avem într-adevăr pe scenă un proces cu procurori, cu judecători, judecător cu Putin care apare acolo cu cei din jurul lui Kadîrov, Prigojin, Serghei Șoigu și așa mai departe. La un moment dat uităm că ne aflăm la teatru, că suntem în plină ficțiune și ne spunem, într-adevăr, că dacă ar fi justiție pe planetă, așa ar trebui să se întâmple.
Piesa este foarte interesantă și foarte actuală și ar trebui văzută pentru că ar trebui să înțeleagă în special un anume electorat din România, ce ar însemna o virare spre Rusia. Și am să citez o replică din această piesă. La un moment dat, unul din personaje spune: avem spioni în toate partidele politice din Europa. Ei bine, tare mă tem că astfel de replici nu mai țin de ficțiune, ci de realitate și că sunt astfel de spioni și în unele partide românești.
Rep: Într-un asemenea scenariu, pe care nimeni nu și-l dorește, refugiul în cultură mai este o soluție?
M.V.:
Din păcate, avem demonstrația clară că literatura și cultura nu pot opri barbaria. Este o dramă a Europei. Primul Război Mondial nu a putut fi oprit de marea acumulare culturală din Europa din acea epocă, La Belle Époque, să ne amintim, a fost o epocă de înflorire, de alfabetizare, a triumfat industria cărții, au apărut biblioteci publice, toată lumea citea presa literară sau presa pur și simplu publica romanele foileton.
Literatura și cultura, care au triumfat în perioada dintre cele două războaie mondiale, n-au putut opri ascensiunea nazismului și a fascismului și al Doilea Război Mondial.
Literatura nu l-a oprit nici pe Stalin, deși la ora aceea s-a scris literatură bună. Sigur că șase mii de artiști au fost asasinați, practic exterminați de Stalin, care se temea de literatura liberă, de cultura care din care n-am un spirit critic. Nici marea cultură rusă nu l-a putut împiedica pe Stalin să extermine o parte din populație și nici pe Putin să declanșeze acest război.
În ciuda acestui fapt, noi, oamenii care credem în cultură, noi, artiștii, continuăm să ne zbatem pentru că ni se pare că este importantă dezbaterea și e important ca prin gestul nostru literar, prin visele noastre de mai bine, să mai frânăm pe cât se poate spălarea pe creier. În actualul context, am și o piesă la Teatrul Național din Iași, care se numește ”Lysistrata, dragostea mea” și care este o piesă despre război.
Cu 2500 de ani în urmă, Aristofan inventa acest personaj, Lysistrata, care, în plin război civil, în plin război peloponesiac, vine cu această idee, le spune femeilor din Grecia: faceți greva sexului, nu vă mai culcați cu bărbații voștri până când nu încetează să se măcelărească între ei.
O idee luminoasă la ora aceea. Piesa era, aș spune, o bombă, într-un fel emoțională. Și Aristofan a creat, a inventat și nu disputele filozofice pe scenă.
Ei bine, această problemă, despre cum să oprești un război, revine astăzi. În acest moment, în piesa mea, tot Lysistrata vine cu o altă propunere: îi spune Europei, unei Europe adormite care a uitat să se mai înarmeze, să mai găsească armele, să mai facă baraj împotriva acestor spioni care vin din din Est.
Le spune femeilor: nu vă mai culcați cu bărbații voștri până când nu învață din nou să se lupte să creeze forțe militare capabile să oprească barbaria.
Sigur, la teatru noi putem și să râdem, dar în același timp râzând, să abordăm subiecte extrem de serioase. Nu vom rezolva problemele noi, artiștii, dar în același timp nici nu ne putem lăsa dominați cum au fost artiștii ruși.
Să ne gândim cum în zece ani, artiștii ruși, scriitorii și regizorii, toată această clasă culturală a fost redusă la tăcere. O parte sunt în exil, cum este cazul cu Sașa Denisova. O parte tac la ei acasă.
Ceea ce s-a văzut și în alte epoci, cum am trăit și eu epoca de rezistență prin cultură înainte de căderea comunismului Și până la urmă, n-am mai putut să stau în România ca să să mă joc cu cenzura, să fac rezistență culturală. Și am plecat când am putut, am fost refugiat politic în Franța. Din fericire, comunismul a căzut mai repede decât ne așteptam.
Rep: Atunci când ați părăsit România pentru că ați obosit să luptați cu cenzura, ați vrut să nu mai fiți încorsetat pentru a putea să vă puneți ideile în valoare. Totuși, cred că simțeați solidaritatea oamenilor, solidaritatea societății, acea solidaritate în tăcere. Acum, dacă va fi să se întâmple răul, cei care vor fi nevoiți să ia drumul străinătății, mă tem că vor simți ura din partea unei bune părți a societății. Aceasta este, cred, o diferență fundamentală.
M.V.: Într-adevăr, a existat o solidaritate, aș spune, a artiștilor în epoca aceea comunistă și am făcut și eu parte din acea atmosferă de rezistență culturală, pentru că atunci adversarul era ușor de identificat și toți eram coalizați împotriva lui.
Era sistemul, era Ceaușescu, cuplul prezidențial, tot aparatul represiv și așa mai departe. Acum aș spune că adversarul e mai greu de identificat, tocmai pentru că avem impresia că trăim în libertate, că avem puterea votului.
România riscă să vireze pe un drum care nu este al ei
Aș recomanda celor care ne ascultă să citească o carte scrisă de Thierry Wolton, istoric francez, tradusă în românește, de altfel o carte care se numește ”KGB-ul în Franța”, ca să înțeleagă cum a putut acest sistem sovietic să se infiltreze într-adevăr în toate țările democrate pentru a manipula opinia publică.
Cred că a fost o jucărie pentru diverse aș spune oficine, oficii, servicii și așa mai departe, să manipuleze opinia publică din România, mai ales că noi nu ne așteptam. Culmea că moldovenii se așteptau să fie manipulați și s-au apărat mai bine decât românii care, iată, par că au fost veriga slabă a Europei de Răsărit.
Eu mă simt solidar cu foarte mulți colegi cu care discut, mai ales că sunt în România. Avem acum datoria de a lansa acest semnal de alarmă. România, în acest moment, riscă să vireze pe un drum care nu este al ei.
Identitatea noastră este una europeană, nu este una, aș spune, de tip sovietic, est, ortodoxism radical toxic, misticism. Acest mesaj, pe care îl transmit eu și care este al multor artiști în acest moment, ar trebui să ajungă la urechile alegătorilor, pentru că sunt mulți care au votat în primul tur cu acest guru, dar care cred că în mod onorabil își pot schimba părerea.
E normal să comiți erori, e normal să te lași păcălit o vreme. Nu e normal să te lași păcălit o viață întreagă și nu e normal să te lași păcălit în așa fel încât să lași copiilor tăi, aș spune, o țară redevenită satelit, o țară care, din nou, va fi servitoarea unei ideologii și a unei cizme rusești care ne-a adus atâta durere și care ne-a oprit din dezvoltare și din drumul nostru natural timp de jumătate de secol.
A comite o eroare, a te lăsa păcălit o vreme, e normal. A nu-ți asuma responsabilitatea pentru următorii ani, pentru următoarele decenii, devine mai grav. Puterea se află acum în mâna alegătorilor și au ocazia duminică să arate că sunt oameni raționali, că sunt oameni luminoși, că pot înțelege sensul istoriei pentru România.