Domnitorul reformist și recuperarea de către societate a patriotismului
Publicat în:
Aducerea în țară a osemintelor domnitorului Alexandu Ghyka poate însemna un punct de cotitură în ce privește felul în care ne raportăm la propria istorie. Și o formă de recuperare a noțiunii de patriotism, în mod abuziv confiscată de discursul extremist.
Momentul este foarte important. Stă mărturie și popasul sicriului cu rămășițele pământești ale domnitorului, din cimitirul din apropierea Parisului la Palatul Cotroceni, înainte de reînhumarea de la Iași.
Venit pe tron în 1849, imediat după revoluția înăbușită rapid, domnitorul Ghyka a fost un reformator curajos, continuând, într-un fel, ideile revoluționarilor. A abolit cenzura, a sprijinit înființarea școlii de ingineri de drumuri și construcții, a pus bazele unor instituții medicale moderne, a abolit sclavia romilor, a întemeiat Jandarmeria și a promovat reforme sociale îndrăznețe.
A stimulat comerțul prin reducerea protecționismului, scăzând taxele vamale. A introdus telegraful, cu sprijinul unor ingineri francezi. A dat legi menite să oprească abuzurile proprietarilor asupra țăranilor, reducând numărul de zile de muncă, desființând dijma și oprind folosirea țăranilor la alte munci în afara celor agricole.
O mare contribuție a avut domnitorul în ce privește educația. A construit școli în numeroase județe ale Moldovei. A instituit predarea obligatorie în limba română. A pus bazele învățământului universitar în Iași prin înființarea facultăților de drept și filosofie și a germenilor învățământului superior medical.
În plan politic, a sprijinit proiectul Unirii, înființând Partida Națională, spre iritarea boierimii conservatoare, a Înaltei Porți dar și a Imperiului Țarist.
Sfârșitul domniei sale a fost trist.
În 1856, a pierdut tronul în urma intrigilor politice, în timp ce începuseră să circule pamflete jignitoare și false împotriva lui. Dezinformarea nu e chiar o invenție de dată recentă.
S-a exilat în Franța și, căzut în depresie, s-a împușcat în cap, în seara de 4 august 1857, în Castelul du Mée, la un an de la piererea tronului.
Readucerea în țară a rămășițelor sale pământești semnifică mai mult decât o recunoaștere a meritelor unei personalități a trecutului.
În discursul său de la festivitatea de duminică da la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan a spus că de prea multe ori vorbim doar despre rupturi și schimbări – 1821, 1848, 1859, 1866, 1918 – fără să vedem firul de continuitate care ne leagă.
Dar este mai mult decât atât. Ne-am obișnuit să privilegiem în raportarea noastră la istorie personalitățile marțiale, războinicii, liderii autoritari.
Unii dintre ei sunt zugrăviți, sub formă de kitsch, pe pereții exteriori ai sediilor partidului extremist AUR.
Fără a știrbi meritele unor domnitori războinici, se cuvine să privim și către personalitățile care s-au remarcat prin altfel de fapte: prin reforme de inspirație europeană. Aceste personalități nu sunt tocmai rare în istoria noastră, doar că au fost pe nedrept lăsate într-un con de umbră.
Ceea ce se întâmplă acum este o formă de recuperare a istoriei. Și de recuperare a noțiunii de patriotism, pe nedrept confiscată de extrema dreaptă. Pentru că patriotismul este al tuturor și ne unește pe toți.
Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România