Marius Budăi, deputat PSD, despre alegerile prezidențiale din luna mai
Publicat în:
Autoritățile sunt mai pregătite acum decât la alegerile prezidențiale din noiembrie, spune la RFI deputatul PSD Marius Budăi. El afirmă pe de altă parte că ”riscul cel mai mare din umbră care amenință România acum este Nicușor Dan”.

Marius Budăi, despre alegerile prezidențiale din mai: ”S-a văzut ceea ce am pățit și sunt sigur că ne-am pregătit mult mai bine. Am văzut acele întâlniri de la Palatul Cotroceni, am văzut acele întâlniri și la Victoria cu toți cei care sunt și vor fi implicați, instituțiile care vor fi implicate în organizarea alegerilor. Eu cred că suntem mult mai în alertă decât în noiembrie 2024”.
În opinia sa, pericolul ingerinței rusești în alegeri nu a dispărut: ”Personal, nu cred că pericolul a trecut și cred că nici un pericol nu a trecut”.
Despre Nicușor Dan: ”Eu cred că s-a produs așa, o lumină intensă pe acest nou curent al partidelor radicale, care ne-a orbit foarte mult, încât să nu vedem răul din umbră. Eu cred că riscul cel mai mare din umbră care amenință România acum este Nicușor Dan”.