Republica Moldova a ales Europa. Vot istoric în țară și în diaspora
Publicat în:
Subiectul zilei este, indiscutabil, alegerea istorică pe care au făcut-o cetățenii Republicii Moldova duminică – un vot ferm acordat continuării integrării europene a Republica Moldova și un refuz de a reveni în sfera de influență a Rusiei.

Avem o ediție specială a Moldova Zoom în care discutăm aceste evoluții de ultimă oră cu invitata noastră în studiou, Angela Grămadă, expertă în spațiul post sovietic, iar din Chișinău îl avem în direct pe redactorul-șef RFI România, Ovidiu Nahoi. Discutăm despre cum a reușit Chișinăul să scape de ingerința fără precedent a Rusiei și ce urmează în Republica Moldova în perioada imediat următoare, în care partidele pro-ruse se pare că sunt pregătite de proteste despre care Poliția avertizează că ar putea fi violente. Dar și pe termen lung, în care Republica Moldova trebuie să înceapă negocierile de aderare la UE, să finalizeze dificila reformă a justiției și să înceapă să primească fondurile de preaderare din partea UE.
Alegerile parlamentare de duminică arată că în viitorul legislativ partidul pro-european PAS, de guvernare, va avea o majoritate clară de 55 de mandate din 101, ceea ce îi va permite continuarea negocierilor de aderare la UE și îndeplinirea angajamentului asumat de a încheia aceste negocieri în 3-4 ani, astfel încât către finalul acestui mandat parlamentar Republica Moldova să devină membră a UE. Asta, mai ales că are o susținere fără precedent atât la Bruxelles, cât și în capitalele europene.
Blocul socialiștilor și comuniștilor, numit Patriotic, a luat 26 de mandate, Blocul Alternativa al primarului de Chișinău Ion Ceban are 8 mandate, iar Partidul Nostru al fostului primar de Bălți Renato Usatîi a luat 6 mandate. Surpriza alegerilor a fost intrarea în Parlament a cvasi-necunoscutului partid Democrația Acasă a lui Vasile Costiuc, colaborator al lui George Simion, care în sondaje era creditat cu mai puțin de 2%. Este partidul despre care Consiliul Național al Audiovizualului din România a sesizat de două ori Tiktok Chișinău ar fi promovat artificial de algoritmi. Deci, practic un echivalent al fenomenului partidului POT din România.