MOLDOVA ZOOM

Aderarea la zona unică de plăți în euro este un exemplu de integrare graduală în UE pentru Republica Moldova

Publicat în:

De ce este importantă aderarea Republicii Moldova la SEPA, Zona Unică de Plăți în Euro? Ne explică invitatul de astăzi la Moldova Zoom, economistul Stas Madan.

Captură de ecran din interviul Moldova Zoom cu Stas Madan, economist.
Captură de ecran din interviul Moldova Zoom cu Stas Madan, economist. © RFI România
Publicitate

Temele ediției:

- Comisia Electorală Centrală a transmis Curții Constituționale toate materialele pentru validarea scrutinului parlamentar din 28 septembrie. Una din deciziile așteptate ține de sentința Curții în privința Partidului Democrația Acasă al lui Vasile Costiuc, un partid susținut de George Simion și ajuns în Parlament prin manipularea algoritmilor pe rețelele de socializare. Curtea Constituțională urmează să decidă dacă validează sau nu cele 6 mandate ale Partidului Democrația Acasă. O corespondență de Valeria Vițu.

- Diana Donoagă, o tânără profesoară din Moldova a câștigat etapa internațională a concursului științific „Teza mea în 180 de secunde”, care a avut loc săptămâna trecută la București și care are franceză ca limbă de lucru.

- Mai există sau nu un proiect al Unirii pe cele două maluri de Prut? Ne explică jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari.

- UE propune sancțiuni împotriva cripromonedei create de oligarhul fugar la Moscova Ilan Șor.

- Ruta feroviară Kiev-București va fi redeschisă începând cu 10 octombrie. Aceasta va trece prin Republica Moldova.

- Serviciul Fiscal de Stat de la Chișinău și ANAF au semnat la București un Memorandum de cooperare.

- Cod galben de ploi și în Republica Moldova.

- Naționala Moldovei la fotbal se pregătește de amicalul cu România.


Știrile zilei:

UE propune sancțiuni împotriva cripromonedei A7A5, proiect creat de oligarhul moldovean fugar la Moscova Ilan Șor și banca de stat rusă Promsvyazbank, bancă a Ministerului apărării al Rusiei. Prin intermediul criptomonedei și a băncii rusești, Kremlinul a pompat sume importante, estimate între 200 și 400 de milioane de dolari, în destabilizarea Republicii Moldova și deturnarea alegerilor parlamentare de la sfârșitul lunii septembrie. Alegerile au fost însă câștigate de forțele pro-europene din Republica Moldova.

Potrivit unor documente consultate de Bloomberg, măsurile ar urma să interzică oricărei entități cu sediul în UE să se implice, direct sau indirect, în tranzacții cu tokenul A7A5. În același timp, blocul comunitar plănuiește să vizeze mai multe bănci din Rusia, Belarus și Asia Centrală, suspectate că facilitează operațiuni financiare legate de criptomonede, transmite IPN.

***

Doi bărbați – un cetățean al Federației Ruse și altul al Belarusului – au instruit moldoveni într-o tabără de lângă localitatea Loznița din Serbia pentru destabilizări în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, scrie IPN, citând presa din Serbia

Cetățeanul rus Serghei Andreenkov este membru al partidului de guvernământ din Rusia, „Rusia Unită”, și consilier în cadrul administrației de ocupație ruse din regiunea ucraineană Harkov.

Acesta a intrat în Muntenegru de două ori de la începutul lunii august, împreună cu cetățeanul belarus Aliaksandr Hontarau, din motiv că rușii și belarușii nu pot staționa mai mult de 30 de zile consecutive pe teritoriul Serbiei.

Sarcina celor doi indivizi a fost să instruiască în perioada iulie-septembrie peste 150 de persoane pentru recunoașterea țintelor de luptă și tragerea la poligon. Antrenamentul a fost organizat cu scopul de a pregăti participanții pentru organizarea de perturbări a scrutinului parlamentar din Moldova, în cazul unui rezultat „nefavorabil” pentru formațiunile pro-ruse.

În perioada premergătoare alegerilor parlamentare, forțele de ordine de la Chișinău au desfășurat mai multe percheziții, în urma cărora au fost reținute 74 de persoane suspectate că ar fi fost instruite în Serbia, fiind coordonați de exponenți ai serviciilor speciale ruse, cu scopul de a provoca violențe și dezordini în masă în contextul scrutinului parlamentar din 28 septembrie.

***

Ruta feroviară care leagă Kievul de București va fi redeschisă începând cu 10 octombrie. Un tren internațional direct va circula în fiecare zi pe traseul Kiev-Ungheni-București Nord și retur. Potrivit unui comunicat al Călii Ferate din Moldova, traseul complet va trece prin Republica Moldova, va dura aproximativ 24 de ore, iar prețul unei călătorii la vagon de dormit cu patru paturi în cabină este de 73 euro.

***

Serviciul Fiscal de Stat al Republicii Moldova și Agenția Națională de Administrare Fiscală a României au semnat luni la București un nou Memorandum privind schimbul de experiență și preluarea celor mai bune practici în domeniul activităților administrației fiscale. „Sprijinul oferit de ANAF în procesul de armonizare a legislației naționale a RM cu cea a Uniunii Europene și schimbul de experiență contribuie la fortificarea unei administrații fiscale moderne, eficiente și orientate către contribuabil”, a declarat directoarea Serviciului Fiscal de Stat de la Chișinău, Olga Golban.

***

Peste 150 de mii de vizitatori au participat, timp de două zile, la Ziua Națională a Vinului, desfășurată weekendul trecut la Chișinău. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, evenimentul a atras oaspeți din peste 30 de țări.

***

În același timp, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează producătorii de vin, în special cei casnici, să ia măsuri pentru a nu se intoxica cu dioxid de carbon, emis în urma procesului de fermentare a vinului. Activitățile de informare au loc direct în gospodăriile oamenilor, acolo unde cetățenii produc vin de casă. Angajații IGSU îndeamnă populația să fie prudentă și să respecte regulile de securitate, oferă pliante și recomandări practice pentru evitarea tragediilor. Anul trecut, două persoane și-au pierdut viața după ce s-au intoxicat cu gaze emanate în urma fermentării vinului. În acest an nu au fost raportate cazuri noi de intoxicație.

***

Naționala Moldovei la fotbal s-a reunit luni pentru cel de-al patrulea cantonament din acest an, în pregătirea amicalului cu România, programat pentru 9 octombrie, pe Arena Națională din București, transmite IPN. Amicalul cu România va fi primul test pentru noul selecționer, Lilian Popescu, numit la conducerea naționalei pe 16 septembrie.

***

Meteorologii din Republica Moldova au emis cod galben de ploi puternice de lungă durată, pentru 7 și 8 octombrie. Vor cădea cantități mari de precipitații, care ar putea provoca acumulări de apă și condiții dificile de trafic, anunță Serviciul Hidrometeorologic de Stat. În zilele ploioase se așteaptă vânt intens, cu viteza de până la 13 metri pe secundă. Din 9 octombrie, ploile vor scădea din intensitate.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade