Planeta Verde

”Drumul auto prin Pădurea Băneasa va distruge ecosistemul pădurii” (ONG-uri)

Publicat în:

Drumul forestier din Pădurea Băneasa trebuie închis traficului auto. Iată ce solicită mai multe organizații, care atrag atenția că decizia Romsilva de a deschide artera are efecte nocive asupra mediului. Ciprian Gălușcă, director executiv la Fundația Centura Verde, spune la emisiunea Planeta Verde că drumul prin Pădurea Băneasa nu-și are rostul.

One of your browser extensions seems to be blocking the video player from loading. To watch this content, you may need to disable it on this site.

Trafic auto și praf, în Pădurea Băneasa
Trafic auto și praf, în Pădurea Băneasa © site Parcul Natural București
Publicitate

Un drum forestier prin Pădurea Băneasa de la marginea Capitalei a fost deschis traficului auto. Mai multe ONG-uri critică măsura și cer intervenția Ministerului Mediului.

Ciprian Gălușcă, director executiv la Fundația Centura Verde, declară că ”este un drum care practic secționează transversal pădurea. Pe termen scurt, produce destul de multe daune bucureștenilor, care aleg să se plimbe pe acolo în week-end sau chiar și în timpul săptămânii, fie să alerge, fie să iasă cu familia în natură sau cu bicicleta”.

El precizează că ”pe de altă parte, pe termen mediu, tot traficul de acolo generează foarte mult praf, care se așează pe vegetația din jurul acestui drum și care nu va face altceva decât să pună o presiune în plus pe acei arbori deja chinuiți de căldură, de schimbări climatice și suspectăm noi că în definitiv nu va face altceva decât să vulnerabilizeze și să distrugă din vegetația și ecosistemul acestei păduri”.

Cine ar trebui să intervină în acest caz? Care e responsabilitatea Romsilva și ce poate face Ministerul Mediului? O discuție pe larg cu Ciprian Gălușcă, la emisiunea Planeta Verde.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade