Revista presei internaționale

Cazul Kimmel și teama de cenzură în SUA. Plus: a părut Trump plictisitor la Londra?

Publicat în:

În Statele Unite apar temeri legate de cenzură, după ce  rețeaua TV  ABC a scos din emisie show-ul „Jimmy Kimmel Live”, după comentariile prezentatorului despre Charlie Kirk. Donald Trump a salutat decizia. Între timp, președintele american a fost primit cu fast la Londra. Comentariile și analizele nu lipsesc. 

Jimmy Kimmel la ceremonia de acordare a premiilor Oscar, Hollywood, SUA, 26 februarie 2017
Jimmy Kimmel la ceremonia de acordare a premiilor Oscar, Hollywood, SUA, 26 februarie 2017 © AFP/Arhivă
Publicitate

Newsweek titrează: ”Trump sărbătorește, Hollywood-ul este furios”.

Pentru revista americană, suspendarea emisiunii „Jimmy Kimmel Live!” ridică mari semne de întrebare cu privire la cenzura politică și libertatea de exprimare.

Le Figaro îl descrie pe Kimmel drept ”vedeta de comedie în vârstă de 57 de ani, a cărei emisiune oferea o perspectivă umoristică asupra evenimentelor actuale, de cinci ori pe săptămână”.

”Democrația moare în întuneric”, scrie Daily Beast.

Iar publicația amintește de represiunea lui Hitler asupra libertății de exprimare și lecțiile acesteia pentru Trump, după demiterea lui Jimmy Kimmel

La 4 octombrie 1933, ministrul propagandei din Germania, Joseph Goebbels, a introdus noua lege nazistă a editorului, promițând că va rămâne ”protectorul călduros al presei germane”.

Din acea zi, mass-media națională a trebuit să semneze un contract prin care se angaja să nu publice niciodată nimic ”menit a slăbi puterea Reich-ului în străinătate sau în interior”.

”America este o mare putere, nu o verișoară binevoitoare”

Vizita președintelui american Donald Trump la Londra este, de asemenea, comentată intens în presa internațională.

Revista britanică The Spectator notează că ”relația specială” dintre Londra și Washington nu este chiar una între egali:

”Deja se transformă în dependență, în special în economie și tehnologie. Amploarea acestei dependențe este izbitoare. Statele Unite dețin acum aproximativ o treime din totalul investițiilor străine directe din Regatul Unit. (...) Dar America este o mare putere, nu o verișoară binevoitoare. Își urmărește interesele, iar aceste interese nu coincid întotdeauna cu ale noastre.”

Comentând primirea președintelui american de către regele Charles III, Corriere della Sera observă că „regele și-a îndeplinit pe deplin atribuțiile de «diplomat șef».

A fost o sarcină delicată, având în vedere că implica îmbunarea cuiva atât de imprevizibil precum Donald Trump.

Dar monarhul a reușit admirabil, judecând după râsetele și glumele schimbate cu președintele, care a repetat mereu «mulțumesc, mulțumesc».

Se spune că membrii familiei regale britanice se țin departe de politică, dar prim-ministrul Keir Starmer a decis să joace această carte. ... Și după unele nemulțumiri inițiale, regele Carol a jucat-o cu entuziasm.” (Sursa: Eurotopics)

BBC vede la rândul său un succes de partea Londrei:

”Da, președintele Trump nu a fost de acord cu prim-ministrul în privința unor probleme importante - Gaza, imigrația ilegală, politica energetică.

Dar toate acestea sunt domenii în care știam deja că nu sunt de acord.

Și Trump nu a fost de acord cu prim-ministrul în cel mai plăcut mod posibil. Tonul său a fost „sunt de acord să nu fiu de acord”.

Unele dintre cele mai spinoase probleme nu au apărut cu adevărat. Jeffrey Epstein și Lord Mandelson doar superficial, iar Nigel Farage deloc.

În plus, în ceea ce privește Ucraina, Trump și-a întărit retorica față de Putin, chiar dacă poate puțin cam lipsită de detalii specifice.

Oare a găsit prim-ministrul o modalitate de a-l face pe Donald Trump plictisitor?

Considerați asta un succes pentru Downing Street 10”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade