Revista presei internaționale

Trump și Ucraina: schimbarea retoricii trebuie urmată de fapte concrete

Publicat în:

Presa internațională analizează schimbarea de atitudine a președintelui Donald Trump, după ce acesta a afirmat că Ucraina este capabilă să câștige războiul împotriva Rusiei și să-și recupereze teritoriul. De asemenea, comentatorii se ocupă de discursul liderului de la Casa Albă în fața Adunării Generale a ONU. Un discurs în care a criticat organizația internațională, dar și politicile Europei privind clima și migrația.  

Donald Trump la tribuna sălii de conferințe a Organizației Națiunilor Unite, New York, 23 septembrie 2025.
Donald Trump la tribuna sălii de conferințe a Organizației Națiunilor Unite, New York, 23 septembrie 2025. AP - Evan Vucci
Publicitate

”Este o adevărată revoluție”, concluzionează Sky News cu privire la schimbarea președintelui american în privința Ucrainei.

„Da, acesta este același domn Trump care l-a hărțuit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski de la Casa Albă în februarie și l-a scos pe președintele rus Vladimir Putin din izolare luna trecută”.

„Schimbarea retoricii – și a evaluării strategice a războiului – sugerează că președintele SUA acceptă faptul că demersurile sale diplomatice către Putin au fost nereușite”, consideră Politico.

The New York Times îl vede pe președintele Trump mai degrabă ”spălându-se pe mâini în privința conflictului din Ucraina”.  El „nu a spus nimic despre un nou sprijin din partea Statelor Unite”.

Pentru The Atlantic, „Singura modalitate prin care comunitatea internațională poate ști dacă președintele a vorbit serios este să se întoarcă la Washington și să readucă America de partea NATO și a Ucrainei, cu bani și echipamente. Până atunci, sunt doar vorbe”. (Sursa: Courrier International)

Analizând discursul președintelui Trump de la tribuna Adunării Generale a ONU, ziarul francez Libération îl acuză pe Trump că

”demolează fără rușine unul câte unul toate conceptele care au modelat ordinea mondială și care au fost considerate până acum un progres pentru umanitate: dreptul la azil, lupta împotriva schimbărilor climatice, multilateralismul.”

Încearcă Londra să impună legea Sharia? FirstPost demontează afirmațiile lui Trump din discursul de la ONU. Această afirmație nu are dovezi care să o susțină. Iar când a fost întrebat, biroul primarului Londrei, Sadiq Khan, care este primul primar musulman al orașului, a declarat pentru The New York Times că nu va „onora aceste comentarii îngrozitoare și bigote printr-un răspuns”.

Un discurs complet nerealist, scrie ziarul belgian De Morgen:

„O cascadorie de PR jenantă în încercarea sa idioată de a câștiga Premiul Nobel pentru Pace. ... Discursul interminabil poate fi văzut ca o confirmare simbolică a unei lumi din care SUA se retrag în spatele unui zid de resentimente și tarife comerciale. Un lucru este clar: pentru europeni, o alianță cu această Americă, America lui Trump, este nesustenabilă.” (Sursa: Eurotopics).

”O diatribă ca unic răspuns la criza multilateralismului”, titrează Le Monde

”Printre acuzații incongruente, batjocuri și neadevăruri, președintele american Donald Trump a încercat neobosit să discrediteze o instituție, Națiunile Unite,  la a cărei slăbire a contribuit marți, la New York.

Iar The Conversation notează că, ”perspectivele lui Trump asupra suveranității, schimbărilor climatice și migrației i-ar putea încuraja și pe alți lideri politici care doresc să promoveze agende similare. Există pericolul de a fi depășită retorica.

Disprețul președintelui SUA față de multilateralism și sistemul ONU ar putea însemna că alți membri își revizuiesc bugetele, reducând și mai mult finanțarea. Acest lucru ar fractura și mai mult un sistem ONU care este deja sub o presiune serioasă”.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade