Poate primi Donald Trump Premiul Nobel pentru pace?
Publicat în:
Întrebarea apare tot mai insistent în presa internațională, înainte de verdictiul de vineri al Comitetului Nobel. Există multe impedimente, sunt de părere comentatorii.

„Nu, anul acesta nu va fi Trump”, a declarat pentru AFP profesorul suedez Peter Wallensteen, expert în afaceri internaționale.
„Dar anul viitor? Până atunci se va fi așezat praful în jurul diferitelor sale inițiative, inclusiv criza din Gaza”, a adăugat el.
Dar, de ce nu?
First Post explică faptul că, potrivit unui mare număr de experți, pretențiile lui Trump de „pacificator” sunt exagerate. Aceștia își exprimă îngrijorarea cu privire la consecințele politicilor sale „America First”.
„De fapt, politicile sale contravin intențiilor și testamentului lui Alfred Nobel, în special în privința promovării cooperării internaționale, fraternității națiunilor și dezarmării”, a declarat Nina Graeger, care conduce Institutul de Cercetare a Păcii din Oslo.
Trump a retras SUA din organizațiile internaționale și din tratatele multilaterale, a lansat războaie comerciale împotriva aliaților și a adversarilor deopotrivă, a amenințat că va anexa Groenlanda prin forță.
După cum notează The Independent, „Comitetul Nobel este format din cinci persoane, majoritatea criticându-l public pe Trump.
Cu toate acestea, criteriile nu sunt simple și pot servi unui scop simbolic sau «geopolitic». De asemenea, pot recompensa realizări și rezultate reale”.
Posibilitatea ca un Premiu Nobel să-i fie acordat lui Trump reprezintă o adevărată o dilemă diplomatică, transmite televiziunea publică francofonă din Belgia, RTBF.
„Comitetul favorizează adesea câștigătorii colectivi - ONG-uri, activiști, asociații - care întruchipează o mișcare umanitară globală.
Dacă planul de pace pentru Gaza ar avea succes, ar fi, fără îndoială, necesar să fie recompensați toți negociatorii, spune un expert consultat de televiziunea belgiană. Dar acest lucru ar reprezenta o problemă majoră: ar fi necesar, de asemenea, să se recunoască, într-un fel, rolul Hamas, care este considerată o organizație teroristă. Acest lucru este de neconceput pentru comitet.”
The Scotsman enumeră o serie întreagă de motive pentru care președintele american nu ar trebui să primească distincția.
„Premiul pentru Pace are o lungă istorie în recunoașterea celor care ajută refugiații. Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați l-a câștigat de două ori. Predecesorul său, Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați, care a emis celebrele «pașapoarte Nansen» refugiaților care fugeau din Rusia și Armenia, a câștigat premiul în 1938.
Trump a făcut comentarii despre migranți care au fost comparate cu cele folosite de supremaciștii albi, cum ar fi că aceștia «nu sunt oameni, sunt animale» și «otrăvesc sângele țării noastre».
Ar mai fi antipatia față de organizațiile internaționale. El a retras SUA din Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF.
Negarea schimbărilor climatice ar fi un alt motiv.
În 2007, premiul a fost acordat Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice și fostului vicepreședinte american Al Gore. Dacă acum ar fi premier un președinte care consideră schimbările climatice o înșelăciune, atunci numai Comitetul ar putea explica aceasta.”