Revista presei internaționale

Fără Tomahawk pentru Ucraina, presa Kremlinului exultă

Publicat în:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a obținut mult doritele rachete Tomahawk din partea omologului său american Donald Trump, în timpul întâlnirii de vineri. Presa internațională remarcă efectul convorbitii telefonice din ajun pe care liderul american a purtat-o cu președintele rus Vladimir Putin. Presa controlată de Kremlin exultă.

O rachetà Tomahawk este lansată de pe crucisàtorul USS Cape St. George în timpul unor exercitii în Marea Mediterană. 23 martie 2003.
O rachetà Tomahawk este lansată de pe crucisàtorul USS Cape St. George în timpul unor exercitii în Marea Mediterană. 23 martie 2003. AP - Kenneth Moll
Publicitate

Le Monde vorbește despre ”dezamăgitoarea inconstanță a lui Donald Trump. Președintele american a oferit încă o ilustrare a indeciziei sale.

Președintele SUA părea hotărât să stabilească un echilibru de putere cu un lider care înțelege doar limbajul forței. Însă această fermitate nu a supraviețuit unei lungi convorbiri telefonice cu omologul său rus din 16 octombrie, în timpul căreia acesta din urmă și-a recăpătat în mod clar avantajul.

Vladimir Putin a evocat în mod special perspectiva unei noi întâlniri, de data aceasta în Ungaria, unde știe că poate conta pe sprijinul prim-ministrului Viktor Orban”.

Iar The Washington Post dezvăluie că ”preşedintele rus Vladimir Putin ar fi cerut cedarea de către Ucraina a întregii regiuni Donețk, importantă din punct de vedere strategic, drept condiţie pentru încetarea războiului.

O cerere care ar „dezavantaja semnificativ Ucraina și ar putea constitui un obstacol în calea păcii”, potrivit unor înalți oficiali americani citați de ziar.

În schimb, Vladimir Putin „a sugerat” că ar fi dispus să returneze Ucrainei teritoriile cucerite parțial de forțele rusești din regiunile Zaporojie și Herson, potrivit acelorași oficiali americani informați despre conținutul conversației.

Kyiv Independent consideră că ”această evoluție marchează totuși o schimbare față de poziția anterioară a lui Putin din aprilie, când el a respins o propunere a SUA de a îngheța ostilitățile de-a lungul frontului actual și a insistat în schimb că orice acord de pace trebuie să acorde Rusiei control deplin asupra Crimeei, plus toate cele patru regiuni parțial ocupate: Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson.

Se așteaptă ca Putin și Trump să continue discuțiile la summitul planificat în Ungaria, care urmează să aibă loc în următoarele săptămâni.

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat că a vorbit cu Rubio și cu omologul său rus, Serghei Lavrov, adăugând că pregătirile pentru summitul SUA-Rusia sunt în curs de desfășurare”.

De partea sa, presa oficială rusă salută „o lovitură de maestru a Kremlinului”.

Komsomolskaia Pravda, notează că, având în vedere declarațiile belicoase ale Washingtonului, previziunile nu erau cele mai pozitive. Cu toate acestea, după două ore și jumătate de discuții, totul s-a schimbat.”

Vzglyad vede un „Bruxelles în stare de șoc”.

Publicația salută alegerea Budapestei pentru summitul Trump-Putin. Diviziunile din cadrul Uniunii Europene se vor adânci cu siguranță. Bruxelles este probabil în stare de șoc la un astfel de anunț. Oponenții liniei oficiale a UE din cadrul Uniunii vor primi un sprijin suplimentar. Liniile de conflict se vor intensifica și se vor adânci. (Sursa: Courrier International)

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade