Armistițiul dintre Israel și Hamas își arată fragilitatea
Publicat în:
Armistițiul dintre Israel și Hamas începe să se clatine, părțile acuzându-se reciproc de încălcarea acordului. Ambele părți au raportat atacuri și morți. Presa internațională își pune întrebări cu privire la durabilitatea încetării focului, decisă pe 10 octombrie.

Le Figaro arată că ”la unsprezece zile de la intrarea sa în vigoare, armistițiul negociat între Israel și Hamas deja se clatină. Duminică, armata israeliană a efectuat mai multe lovituri aeriene în Fâșia Gaza, ca răspuns la atacurile despre care a spus că au fost comise de luptători palestinieni împotriva pozițiilor sale din sudul teritoriului”.
”Confruntările din Gaza dezvăluie fragilitatea armistițiului, iar în față se profilează un drum și mai dificil”, consideră The New York Times.
”Runda de violențe de duminică a fost de scurtă durată, dar analiștii se așteaptă la mai multe tensiuni care vor pune sub presiune armistițiul.
După acordul dintre Israel și Hamas, ușurarea lasă locul unor recunoașteri sumbre ale fragilității armistițiului și ale necesității unei intervenții externe continue pentru a-l menține în viață, cu atât mai mult pentru a se face progrese suplimentare”
Potrivit Deutsche Welle, ”există presiuni internaționale atât asupra Israelului, cât și asupra Hamasului pentru a respecta armistițiul din Gaza, în ciuda confruntărilor mortale de duminică.
Ambele părți spun că își mențin angajamentul față de armistițiu, care își propune să pună capăt unui război de peste doi ani”.
Reluarea ostilităților a oprit transferul de ajutoare în Gaza, agravând și mai mult criza umanitară din teritoriu, observă The Week:
”Violențele de duminică nu au fost un caz izolat. Vineri, forțele israeliene au tras asupra unui vehicul în nordul Gazei, ucigând nouă persoane, inclusiv patru copii.
Pe măsură ce tensiunile escaladează, conducerea politică a Israelului este sub presiune internă.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu trebuie să echilibreze angajamentul față de armistițiu cu cerințele partenerilor săi de coaliție de extremă dreapta.
Ministrul Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, care s-a opus armistițiului de la început, a cerut reluarea imediată a operațiunilor de luptă la scară largă”.
Libération vede cum
„în Israel, euforia cauzată de eliberarea ostaticilor vii s-a potolit și politica și-a recăpătat controlul. (...) Netanyahu este mai hotărât ca niciodată să se agațe de putere și nu va ezita să folosească relatările foștilor captivi Hamas pentru a-și susține propria narațiune a victoriei. (...) În acest război al narațiunilor, (...) devine din ce în ce mai dificil să găsești loc pentru cuvântul «pace».”
(Sursa: Eurotopics)
BBC amintește în context că întrebări cheie rămân nerezolvate în planul de pace al președintelui Trump și acestea se referă la viitorul Fâșiei Gaza și la viitorul Hamas.
”Cine va guverna în Gaza? Cum să fie determinat Hamas să se dezarmeze? Cum va arăta situația de securitate în Gaza, astfel încât Fâșia să poată fi reconstruită?
În acest moment, totul pare foarte incert”.
