Revista presei românești

Cel mai mare eșec de securitate națională – ascensiunea lui Călin Georgescu (G4Media)

Publicat în:

Rusia și marfa (tuturor) clienților. Oferta pentru România (CursDeGuvernare) - Explicația AUR pentru „șocul” Georgescu:  tehnologie performantă de boți și troli pe TikTok, folosită întâi de Șoșoacă și care a ajuns apoi la Călin Georgescu (HotNews) - Lasconi, de la agonie la extaz si invers. Cum s-au văzut de la USR rezultatele alegerilor (Adevărul)

Candidatul independent Călin Georgescu intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
Candidatul independent Călin Georgescu intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale © Alexandru Dobre / AP
Publicitate

Rusia și marfa (tuturor) clienților. Oferta pentru România (CursDeGuvernare)

Va dura mult timp până să înțelegem ce s-a petrecut la primul tur al prezidențialelor, dar după câteva ore de șoc putem face o listă de lucruri strict factuale:

Tehnic:

1, Cu 30 de zile înante de alegeri, candidatul Călin Georgescu era creditat în sondaje cu 5-6% din opțiunile electorale. Cu 2 zile înainte de alegeri e creditat cu 8%.

La alegeri ia de trei ori mai mult și ocupă masa turului 2.

2, Oferta electorală concretă a lui Cătălin Georgescu Nu e doar naționalistă: ci e radical anti-occidentală și violent pro-rusească.

3, Nu există capacitate de penetrare a unui mesaj cu atâta eficiență electorală în atât de puțin timp decât dacă are în spate două lucruri: al doilea sunt banii, iar primul este competența/expertiza de-a folosi mesajele la impact maxim.

Nu Tik-Tok (rețeaua chinezească pe care occidentul nu reușește să o scoată nici din instituțiile oficiale) l-a adus pe cai mari pe Călin Georgescu, ci știința pură din spatele folosirii raportului dintre rețelele sociale și reacțiile umane  naturale.

Politic:

1, De 4 ani de zile, există sentimentul că România nu are pur și simplu Opoziție. Pentru că nici nu a avut:

PSD-PNL s-a comportat ca un partid monolit – lipsit de orice ideologie sau adresabilitate socială – fără absolut nicio formulă realistă de-a-l zdruncina – aflat într-o postură de putere discreționară și în guvern, și în parlament, și față de opoziție, și față de administrațiile locale.

Avantajul unei democrații e că, atunci când Puterea politică dă greș față de politici și promisiuni, o poți schimba prin vot. Până duminică seară acest sentiment dispăruse: pe oricine ai fi respins prin vot, oricum ajungea la putere.

Articolul integral, semnat de jurnalistul Cristian Grosu, este pe pagina CursDeGuvernare.

Cel mai mare eșec de securitate națională – ascensiunea lui Călin Georgescu. Cum a ajuns România într-o situație mai proastă decât Republica Moldova, penetrată la vârf de propaganda rusă (G4Media)

Clasarea monstrului politic Călin Georgescu pe locul 1 al prezidențialelor e cea mai mare breșă de securitate națională din istoria recentă. Un epic fail al marilor actori politici, instituționali și mediatici. Rețineți: în afară de investigațiile G4Media și Info Sud-Est din ultimele săptămâni și de o analiză Expert Forum, nici un actor relevant nu a văzut acest candidat deschis putinist, anti-occidental. O adevărată lovitură hibridă primită în plex de o țară anesteziată de corupție, eșecuri ale instituțiilor și de banii turnați de PSD și PNL în presă.

Cum a fost posibilă creșterea acestei cangrene putiniste în doar câteva luni fără nici un avertisment, fără nici o reacție? Sunt trei posibilități, una mai rea decât alta: serviciile fie nu au văzut, fie au văzut dar nu au acționat, fie au fost complice. În oricare dintre situații ele trebuie să dea socoteală. E urgentă reformarea lor, punerea sub un control civil real, evacuarea urgentă din politică și mai ales economie și întoarcerea la lege: serviciile se ocupă se siguranța națională, nu de afaceri și politică, scrie jurnalistul Cristian Pantazi.

Continuarea pe pagina G4Media.

INTERVIU. Explicația AUR pentru „șocul” Georgescu:  tehnologie performantă de boți și troli pe TikTok, folosită întâi de Șoșoacă și care a ajuns apoi la Călin Georgescu (HotNews)

Marius Lulea, prim vicepreședinte al AUR și propunerea acestui partid pentru funcția de premier, susține că procentele mari ale lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale se datorează unui algoritm de influențare a votului pe TikTok, folosit înainte de Diana Șoșoacă și care acum a ajuns în mâinile lui Georgescu. Algoritmul este avansat.

Întrebat dacă AUR îl va susține pe Georgescu în turul 2, Lulea răspunde că nu există o decizie în acest sens a partidului, "noi nu facem negocieri cu voturile românilor". 

Citiți interviul pe pagina HotNews.

Lasconi, de la agonie la extaz si invers. Cum s-au văzut de la USR rezultatele alegerilor (Adevărul)

Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a fost rezervatǎ dupǎ ce exit-poll-urile au plasat-o drept contracandidata lui Marcel Ciolacu în turul 2.

Atitudinea s-a dovedit a fi una corectǎ după ce rezultatele dupǎ numărarea voturilor din peste 90% din secții l-au plasat pe locul 1 pe Călin Georgescu și pe 2 pe Marcel Ciolacu, scrie Adevărul

Liderii USR s-au strâns la sediul de campanie dupǎ amiazǎ. Atmosfera era una relaxantǎ, însǎ ulterior starea de agitație a crescut. 

Pe măsură ce voturile erau numărate și centralizate  s-a lăsat o liniște apăsătoare în rândul susținătorilor lui Lasconi.

Georgescu a trecut între timp pe primul loc, iar Elena Lasconi se bate cu Marcel Ciolacu pentru locul 2. Numărătoarea continuă.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade