RFI 360

„Bridges of Sound”, K/not/K într-un turneu al solidarității cu artiștii din Ucraina

Publicat în:

Artistul Valerius Borcoș, prin proiectul său muzical „K not K”, a susținut un concert la Cernăuți în cadrul turneului „Bridges of Sound”, proiect care îmbină muzica cu un profund mesaj de conexiune și rezistență culturală. O oprire într-un turneu ce a pornit la Chișinău, a trecut apoi prin 9 orașe din Ucraina. Într-o perioadă în care Ucraina luptă nu doar pentru libertate, ci și pentru păstrarea identității sale culturale, „Bridges of Sound” a reprezentat o formă de rezistență artistică.

One of your browser extensions seems to be blocking the video player from loading. To watch this content, you may need to disable it on this site.

„Bridges of Sound nu este doar un turneu muzical, ci un gest de conexiune, de rezistență artistică și de solidaritate. Muzica nu se oprește la granițe – și nici legăturile dintre oameni nu ar trebui să o facă.” – spune Valerius Borcoș (K not K).
„Bridges of Sound nu este doar un turneu muzical, ci un gest de conexiune, de rezistență artistică și de solidaritate. Muzica nu se oprește la granițe – și nici legăturile dintre oameni nu ar trebui să o facă.” – spune Valerius Borcoș (K not K). © Valentin Panduru
Publicitate

„Muzica nu cunoaște granițe — și nici legăturile dintre oameni nu ar trebui să o facă”, spune Valerius Borcoș, artist roman, muzician autodidact, licențiat în Științele Comunicării, Valerius a co-fondat duetul electronic Karpov not Kasparov în 2011.

„Într-un moment în care Ucraina se confruntă cu încercări brutale de izolare, demoralizare și reducere la tăcere a propriului popor, considerăm esențial să păstrăm vie și prezentă legătura culturală. Muzica nu se oprește la granițe — și nici legăturile dintre oameni nu ar trebui să o facă. Acest turneu este o mică punte între comunități, o modalitate de a ne reaminti unii altora că firul cultural rămâne neîntrerupt, chiar și în cele mai întunecate vremuri”, afirmă Valerius.

K not K este un duo artistic autogestionat, independent, cu gândire liberă, format din compozitorul, claviaturistul, vocalistul Valerius Borcos și bateristul Eduard Gabia (coregraf, artist conceptual, actor, designer de sunet). 

K not K - Tiny Metaverse Session

Din 2014, trupa a început să concerteze internațional, susținând până în prezent aproximativ 300 de spectacole în festivaluri, centre culturale, muzee sau spații underground din aproape toate țările europene. Proiectul „Bridges of Sound” a venit firesc pentru K/not/K, din dorința de a explora teritorii și a colabora cu artiști și la est de România. 

"Ucraina este mai mult decât o ambiție personală, geografică sau artistică, din narcisism artistic, nu este cazul. Am intrat în contact, încă de la început cu realitățile de acolo imediat după ce a izbucnit războiul. Am fost printre cei numeroși din România, care au găzduit refugiații care veneau la noi în 2022, și am cunoscut astfel niște familii din Ucraina. Am fost impresionat de cazurile lor. Nu au rămas în România, dar am ținut legătura, am continuat să ne scriem. A fost un prim contact care m-a impresionat, iar apoi a fost acest proiect Ukrainian Music Lab, care o să se întâmple și în toamnă la București, practic vin artiști din Ucraina să cânte în România, este ca un festival. Anul trecut am participat și eu și, la fel, am vorbit cu diverși artiști, am fost impresionat că cei care trebuiau să fie headlineri, fiind mobilizați în armată, nu au mai putut să părăsească Ucraina. Cei care totuși au reușit să vină mi-au spus că, atunci când se întâmplă, în rarele ocazii, să fie vizitați de artiști din afara Ucrainei, ei se bucura foarte mult, e ca și cum ar ieși puțin din izolarea la care au fost condamnați prin acest război. Și da, dacă cei din Ucraina nu au putut să vina să cânte în România, atunci merg eu la ei și vedem ce se întâmplă.", spune Valerius Borcoș în emisiunea RFI360. 

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade