Rapoartele de performanță pentru anul 2024, al doilea an de aplicare a politicii agricole comune în vigoare, arată că statele membre ale Uniunii Europene au făcut progrese în atingerea unor obiective anuale stabilite prin planurile strategice naționale, potrivit unui document publicat de Comisia Europeană.

De exemplu, rezultate agregate mai bune decât cele așteptate au fost raportate pentru obiectivul de reînnoire generațională în agricultură. Aproape 164.000 de tineri fermieri, dintre care 55.000 sunt tinere femei, au primit subvenții pentru a-și începe activitatea agricolă și sprijin suplimentar pentru venit, un număr cu 11% mai mare decât cel planificat. S-au înregistrat progrese și în protejarea solurilor: jumătate din terenurile agricole din UE sunt gestionate cu practici care reduc riscul de eroziune, cum ar fi acoperirea terenurilor în perioadele sensibile, folosirea culturilor intermediare, îmbunătățirea rotației culturilor sau creșterea conținutului de materie organică din sol.
Pe de altă parte, unele domenii rămân în urmă. Doar 161.000 de ferme au beneficiat de sprijin pentru a adopta instrumente de gestionare a riscurilor, un rezultat cu 89% sub așteptări. Digitalizarea în agricultură s-a realizat numai pe jumătate față de cât planificaseră statele membre și doar 20% dintre obiectivele privind dezvoltarea economică a zonelor rurale au fost îndeplinite. Programul LEADER adresat comunităților rurale a fost utilizat cu 42% mai puțin decât era prevăzut, iar planurile pentru crearea satelor inteligente au fost implementate în proporție mai mică de 4%.
În cursul acestui an, Comisia Europeană va realiza prima evaluare bienală a performanței PAC și va prezenta un raport Parlamentului European și Consiliului, pentru a analiza în ce măsură planurile naționale contribuie la obiectivele UE privind mediul și clima.
Soia modificată genetic, aprobată pentru consum în UE
Comisia Europeană a aprobat utilizarea boabelor de soia modificate genetic în producția de alimente și furaje, după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a stabilit că sunt la fel de sigure ca soia convențională. Decizia se referă doar la importul acestor produse, nu și la cultivarea lor pe teritoriul Uniunii Europene.
Autorizarea este valabilă timp de zece ani și vine după ce statele membre nu au reușit să ajungă la un acord nici pentru, nici împotriva acestei decizii. Toate produsele alimentare sau furajere care conțin soia modificată genetic vor trebui să respecte regulile stricte ale Uniunii Europene privind etichetarea și trasabilitatea.
Acordul comercial UE–Ucraina, revizuit
Uniunea Europeană și Ucraina au încheiat negocierile pentru actualizarea acordului de liber schimb semnat în 2014, un pas important spre integrarea treptată a Ucrainei în piața unică. Noul acord prevede condiții echitabile de concurență, o clauză de siguranță, care poate fi activată de ambele părți pentru a proteja sectoarele sensibile și acces extins pe piață, cu o atenție specială acordată produselor agricole, potrivit unui comunicat de presă emis de Comisia Europeană.
Accesul produselor ucrainene pe piața unică variază: pentru produsele cele mai sensibile, cum ar fi zahărul, păsările de curte, ouăle, grâul, porumbul și mierea, există creșteri limitate față de acordul inițial. În schimb, pentru alte categorii de produse au fost aduse îmbunătățiri sau chiar eliminarea completă a barierelor comerciale. În Uniunea Europeană, evaluarea impactului comerțului cu Ucraina poate fi realizată de unul sau mai multe state membre.
Acordul urmează să fie aprobat de statele membre în Consiliul UE, apoi va fi adoptat oficial în cadrul Comitetului de asociere UE–Ucraina.
Comisia Europeană încurajează exporturile de produse agroalimentare în Brazilia
În luna octombrie 2025, o delegație de afaceri din Uniunea Europeană, condusă de comisarul Christophe Hansen, va merge în Brazilia pentru a promova produsele agroalimentare europene și pentru a deschide noi oportunități comerciale.
Companiile interesate pot aplica online până la data de 13 iulie 2025, iar selecția va ține cont de potențialul de export al fiecărei firme. Vor avea prioritate producătorii de alimente procesate, cum ar fi dulciuri, produse din ciocolată, paste, biscuiți, produse lactate și din carne, vin, bere, băuturi spirtoase, ulei de măsline, fructe și legume.
Brazilia, cu 220 de milioane de consumatori, reprezintă cea mai mare piață de desfacere din blocul economic Mercosur, un potențial comercial insuficient exploatat până în prezent de statele membre. Vânzările de produse agroalimentare reprezintă doar 6% din valoarea exporturilor Uniunii Europene pe piața braziliană.
Între timp, acordul comercial al Uniunii Europene cu statele Mercosur, semnat în decembrie anul trecut, după 25 de ani de discuții, înaintează cu dificultate. Mai multe organizații ale fermierilor europeni, printre care principalul grup de lobby agricol, Copa și Cogeca, au cerut oficialilor europeni să nu ratifice acordul, de teamă că va afecta competitivitatea agriculturii europene.
