A trecut un secol de la rebeliunea bolșevică de la Tatarbunar, sudul Basarabiei

În noaptea de 15 spre 16 septembrie 1924 s-a declanșat la Tatarbunar în sudul Basarabiei (azi în regiunea Odesa, Ucraina) o revoltă țărănească de inspirație bolșevică împotriva autorităților române, care a avut scop secesionist. Deși a fost înăbușită în sânge, rebeliunea a avut consecințe cu ecou până în ziua de azi.

Rebeliunea de la Tatarbunar a fost dirijată de bolșevicii de la Moscova, dar la ea au participat mii de localnici, în special etnici ucraineni și ruși © Wikipedia

Rebeliunea de la Tatarbunar a constituit un exemplu clasic de export de revoluție comunistă de către Uniunea Sovietică, practicat pe scară largă în primii ani după puciul de la 7 noiembrie 1917 de la Petrograd (azi Sankt Petersburg) care i-a adus la putere pe Lenin și acoliții săi din Partidul Bolșevic.

Răscoala din septembrie 1924 nu a fost prima tentativă de infiltrare bolșevică în România. Rusia Sovietică și din 1922 Uniunea Sovietică nu a recunoscut incorporarea Basarabiei prin Tratatul de pace de la Versailles din 28 octombrie 1920 și a încercat să submineze integritatea teritorială a statului român încă înainte de acea dată.

Prima tentativă a avut la Hotin, în nordul Basarabiei, începută la 7 ianuarie 1919, iar a doua la Tighina/Bender începută la 27 mai 1919, ambele încheiate cu reprimarea lor de către armata română și aruncarea peste frontieră a rebelilor bolșevici infiltrați.

Rebeliunea de la Tatarbunar a fost a treia și ultima mare tentativă iredentistă de export de revoluție bolșevică și a avut loc cu precădere într-o comună cu populație predominant de etnie ucraineană. De altfel, întreg sudul Basarabiei avea o populație majoritar ne-românească/moldovenească, în bună parte ca urmare a colonizărilor efectuate aici de Rusia țaristă după anexarea Basarabiei în 1812.

Inflitrare bolșevică

Internaționala a Treia Comunistă – Komintern – care dirija activitatea comuniștilor din afara URSS – i-a desemnat drept coordonatori ai rebeliunii de la Tatarbunar pe Ghiță Moscu (nume real Ghelbert Moscovici), Max Goldstein și Kalifarski, în timp ce acțiunea militară avea să fie condusă de Andrei Ivanovici Kliușnikov (nume real Vasilii Surov), cunoscut sub numele de Nenin, originar din regiunea Riazan din Rusia, precum și de Iustin Batîșcev.

Nenin, (primul din stânga) originar din Rusia, a fost căpetenia insurgenților de la Tatarbunar © Wikipedia

Rebeliunea de la Tatarbunar a urmat eșuării negocierilor purtate la Viena între România și URSS privind statutul Basarabiei, cu sovieticii făcând presiuni pentru organizarea unui referendum de autodeterminare în provincie. Dar chiar și înainte de 2 aprilie 1924, data prăbușirii negocierilor, agenții bolșevici au introdus cantități importante de arme în Basarabia.

În noaptea de 15/16 septembrie 1924 un grup de rebeli au atacat și ocupat primăria de la Tatarbunar, ucigând mai mulți reprezentanți ai statului român din localitate. Nenin a dat ordin apoi să se arboreze drapele roșii în toată comuna și apoi a ținut un discurs în care a proclamat Republica Sovietică Moldovenească, mințind că Armata Roșie a trecut Nistrul pentru alunga armata română.

Rebelii care au fost urmați de mai multe mii de localnici, în mare majoritate etnici ucraineni și ruși, au preluat apoi controlul asupra câtorva sate din jurul comunei Tatarbunar. După momentul inițial de derută, armata română a reacționat, inclusiv cu unități de artilerie, forțându-i pe rebeli să se retragă înspre Tatarbunar. Pe lângă armata română, un rol în reprimarea rebeliunii l-au jucat și unii localnici.

“Cei care vor interveni prompt vor fi românii din această zonă care nu s-au asociat cu insurgenții, precum și etnicii germani, urmașii celor colonizați aici de Țarul Alexandru I la începutul secolului XIX, care înaintea sosirii armatei române i-au pus la respect pe unii dintre rebeli”, spune istoricul basarabean Ion Varta.

Efecte pe termen lung

Pe data de 18 septembrie, Nenin a fugit înspre malul Mării Negre, dar a fost surprins de un jandarm român care l-a împușcat mortal. Mai mulți lideri ai rebeliunii, între care și Batîșcev, au fost capturați, printre cei 1.600 de arestați. Se estimează numărul morților în cursul rebeliunii la circa 3.000.

A fost schimbare de tactică: prin înființarea RaSSM pe 12 octombrie 1924 se creează un cap de pod în stânga Nistrului care acționează ca pretext pentru acele pretenții teritoriale, pentru că frontiera de vest nu era recunoscută ca fiind Nistrul, ci Prutul, adică Basarabia de jure făcea parte din punctul de vedere al Moscovei din componența acestei autonomii moldovenești”

Ion Varta, istoric

A urmat în 1925 procesul celor acuzați de participare la rebeliune, cunoscut sub numele de “Procesul celor 500”, care a atras un mare interes internațional, incitat de propaganda sovietică. Printre cei care au intervenit în favoarea inculpaților s-au numărat nume celebre precum Romain Rolland, Maxim Gorky, Paul Langevin, Theodore Dreiser sau Albert Einstein, în timp ce scriitorul comunist francez Henri Barbusse a călătorit în România, evocând procesul celor 500 în cartea sa Călăii, publicată în 1926.

Efectele rebeliunii de la Tatarbunar au fost resimțite imediat, dar ele persistă chiar și în ziua de azi. Pe 12 octombrie 1924 autoritățile sovietice au înființat pe malul estic al Nistrului Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RaSSM).

“Acest proiect a fost pus pe rol în debutul lunii februarie 1924, totul era pus la punct, rămânea doar pronunțarea acestei decizii în spațiul public. Probabil că un pic cei de la Moscova, de la Kiev s-au precipitat cu proclamarea acestei pseudo-republici autonome sub impactul acestei rebeliuni de la Tatarbunar. A fost schimbare de tactică: se creează un cap de pod în stânga Nistrului care acționează ca pretext pentru acele pretenții teritoriale, pentru că frontiera de vest nu era recunoscută ca fiind Nistrul, ci Prutul, adică Basarabia de jure făcea parte din punctul de vedere al Moscovei din componența acestei autonomii moldovenești”, explică Ion Varta. Ulterior chiar dacă exportul direct de revoluție a încetat, provocările militare bolșevice la frontiera de est a României nu au încetat.

Fâșia de pământ de pe malul Nistrului a fost incorporată pe 2 august 1940 în teritoriul nou createi de ocupanții sovietici a Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM), cu sudul și nordul Basarabiei fiind incorporate în Ucraina Sovietică. Republica Moldova și-a declarat independența pe 27 august 1991 în frontierele trasate de Stalin cu 51 de ani înainte.

Regiunea nistreană și-a declarat independența sub numele de Republica Moldovenească Nistreană, moștenitoare a entității create în fatidicul an 1924 și are în continuare un efect destabilizator, dirijat tot de la Moscova, așa cum s-a întâmplat în urmă cu un secol.