Legea care dezincriminează evaziunea de până la un milion de euro a mai făcut un pas. O lege modernă, complet inadecvată la realitatea românească. O lege care, însă, riscă să îi avantajeze exact pe evazioniști.
Într-o încercare mai degrabă disperată opoziția politică a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care dezincriminează evaziunea fiscală de până la un milion de euro. Evident, dezincriminarea se face în anumite condiții, respectiv dacă se plătește prejudiciul plus 15%, plus dobânzi și penalități. Curtea Constituțională a respins sesizarea astfel că legea mai are de făcut doar doi pași și anume promulgarea de către președinte și drumul către Monitorul Oficial.
Este fascinantă motivarea Curții Constituționale în care se spune că legea face trecerea către „teoriile moderne” ale dreptului care au ca obiectiv recuperarea prejudiciului și nu neapărat condamnarea făptașilor. Să recunoaștem: Curtea Constituțională știe să folosească termeni seducători. Ce poate fi mai frumos decât îmbrățișarea teoriilor moderne de drept care să aducă soluții soft în care evazioniștii să nu mai cunoască detenția, iar statul să recupereze banii.
De câțiva ani buni, în România, circulă nestingherită ideea conform căreia nu este important ca infractorii să fie pedepsiți cu închisoarea, ci să fie recuperat prejudiciul. Personaje din toate categoriile sociale îmbrățișează cu entuziasm această idee cât se poate de pragmatică, adică hoții să plătească la modul propriu și să scape de pedeapsa care îi privează de libertate.
Toți susținătorii acestui nobil principiu nu văd că realitatea din economie și societate este cu totul alta. Adică, evazioniștii scapă și fără pedeapsa cu închisoarea și fără să mai achite prejudiciul. De altfel, din diverse motive statul român nu este prea priceput în recuperarea prejudiciilor. Toate datele statistice din acest domeniu o demonstrează. Infractorii români știu foarte bine să își ascundă averea construită din încălcări ale legii. Astfel, mutarea averii pe numele soției (care, în multe cazuri, divorțează de soț tocmai pentru a pune la adăpost banii familiei) este metoda cea mai simplă. Desigur, în unele situații se pot folosi și alte rude mai îndepărtate, precum sora, fratele, cumnatul sau cumnata, mătușa sau unchiul sau chiar prieteni de încredere. Este o formulă care nu dă niciodată greș.
O altă metodă este cea a ascunderii banilor furați în conturi din afara țării. Există în continuare o serie de paradisuri fiscale care nici măcar nu au semnat cu România o convenție privind schimbul de informații financiare, astfel că banii se mai pot încă „parca” în diverse jurisdicții în care este păstrată discreția asupra proprietarului contului.
În aceste condiții, nu trebuie să ne mai mirăm că recuperarea prejudiciului este extrem de firavă. Deci, adepții teoriei „fără pușcărie, dar cu recuperarea banilor” sunt într-o eroare. De multe ori se întâmplă exact invers, adică pedeapsa cu închisoarea este redusă, iar vinovatul păstrează bine mersi banii.
Legea care dezincriminează evaziunea de până la un milion de euro se dorește a fi modernă, dar este complet inoportună. Evazioniștii vor putea juca la risc. Adică, vor evaziona un milion de euro și vor aștepta să fie prinși. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor mai ciupi un milion. Și, poate, încă unul. Dacă după câteva milioane sau abia după primul vor fi prinși nu este nicio problemă: se plătește prejudiciul plus 15% la care se adaugă și dobânzile și penalitățile.
Pentru cei cu experiență și curaj evaziunea devine o adevărată afacere, în sensul că pot fura câteva milioane de euro și pot rambursa doar unul singur, cel pentru care au fost prinși.
Evaziunea este mare în România, gap-ul de TVA, adică diferența dintre TVA de plată și TVA plătit efectiv la buget, este cel mai mare la nivel european, prejudiciile se recuperează într-o proporție foarte mică. În aceste condiții, a promova o lege care dezincriminează evaziunea de până la un milion de euro, echivalează, de fapt, cu o invitație la furt și la liniște. Hei, baby, nu mă întreba cum am făcut și milionul ăsta!