Economia reală

Acordul UE-SUA, studiu de caz: Franța

Publicat în:

Europenii își fac calcule referitoare la taxele vamale cuprinse în acordul comercial UE-SUA. Unele industrii și companii vor pierde, altele vor câștiga. Deocamdată, însă, unele prevederi ale înțelegerii dintre cele două mari blocuri comerciale rămân în negociere.

Ursula von der Leyen, presedinta CE, și Donald Trump, presedintele SUA, au ajuns la un acord comercial transatlantic. Turnberry, Scotia, 27 iulie 2025.
Ursula von der Leyen, presedinta CE, și Donald Trump, presedintele SUA, au ajuns la un acord comercial transatlantic. Turnberry, Scotia, 27 iulie 2025. AFP - BRENDAN SMIALOWSKI
Publicitate

După „sublimul” acord pe tema tarifelor vamale încheiat între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, statele membre, economiile și patronatele își fac calcule cu privire la impactul pe care îl vor avea noile prevederi asupra sectoarelor economice.

În Franța, Eric Lombard, ministrul economiei și finanțelor, a anunțat că va organiza întâlniri cu patronatele din diverse sectoare. Cotidianul „Les Echos” arată că vor fi industrii care vor câștiga și altele pentru care există multă incertitudine referitoare la efectele asupra companiilor.

Astfel, sectorul aeronautic răsuflă ușurat. Asociația Franceză de profil salută exceptarea de la taxare după un dialog transatlantic. Măsura este logică în contextul în care în ultimii ani s-a constatat că multele dispute pe teme comerciale între Airbus și Boeing nu au dus la nimic bun pentru niciuna dintre companii.

De altfel, cele două firme au pledat la unison pentru a se păstra actualul nivel de taxare, respectiv zero, un statut vamal care funcționează încă din anul 1979. Specialiștii arată că există colaborări la nivel transatlantic care au creat fluxuri comerciale echilibrate în ambele direcții.

De exemplu, industria aeronautică franceză exportă aproximativ 80% din cifra de afaceri, de 51 miliarde de euro, în anul 2024, iar aplicarea unor taxe vamale ar fi fost un dezastru pentru un sector economic extrem de integrat. „Les Echos” dă exemplul unui motor de avion construit complementar de compania Safran în Franța și de General Electric în SUA și care echipează atât Airbus A320 și Boeing 737. În același timp, producătorii din sectorul aeronautic se temeau, în cazul introducerii de taxe vamale, de birocrația cu care acestea veneau la pachet, într-o industrie în care de 40 de ani nimeni nu a calculat tarife vamale.

Dar, nu toate industriile sunt atât de mulțumite ca sectorul aviatic. Patronatele din industria produselor lactate sunt îngrijorate. Producătorii francezi exportă anual în Statele Unite mărfuri de 350 milioane de euro și obțin profituri bune în special la brânză. Organizațiile de afaceri din domeniu cred că un acord, chiar și cu taxe vamale, este mai bun decât un război comercial.

Majoritatea marilor companii europene din industria lactatelor produc în Europa și exportă în SUA. Dar, o creștere a prețurilor pe piața americană cauzată de aplicarea taxelor vamale va pune un semn de întrebare față de comportamentul de consum, respectiv există riscul să se înregistreze o scădere a vânzărilor din cauza creșterii prețurilor.

Deocamdată, acordul tarifar UE-SUA nu cuprinde decizii privind băuturile spirtoase și vinurile, dar detaliile vor fi finalizate în următoarele săptămâni. Până acum, negocierile merg în direcția de a nu taxa băuturile spirtoase, dar acest lucru va trebui confirmat. În orice caz, recent, un producător francez important în domeniul băuturilor alcoolice a calculat că aplicarea unor taxe vamale de 30% i-ar aduce pierderi de 35 milioane de euro pe an.

În acest moment, sectorul vinicol este supus taxării, iar patronatele din domeniu au calculat că un nivel de 10% ar fi suportabil, dar o taxă vamală mai mare de atât ar duce la creșterea prețurilor pe piața americană.

Industria cosmetică franceză și-a făcut primele calcule. Piața americană este importantă pentru companiile franceze, unde trimit 12% din totalul exporturilor, iar o taxare cu 15% va complica statutul acestor mărfuri în America. Studiile arată că există riscul unei pierderi anuale de 300 milioane de euro și cel al desființării a 5.000 de locuri de muncă în Franța. Directorul general al L Oreal, o companie importantă din industrie, a anunțat în această primăvară că ia în calcul posibilitatea relocării unei părți din producție în SUA.

Desigur, calculele vor continua, fiecare sector economic va avea efecte diferite și câștiguri sau pierderi. Donald Trump a complicat viața firmelor europene care exportă în SUA, dar beneficiile americanilor legate de introducerea taxelor vamale sunt încă neclare.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade