Economia reală

Adevărul în cazul „Carrefour pleacă din România”

Publicat în:

Carrefour pleacă din România? Poate că da, poate că nu, dar decizia depinde de situația financiară a grupului la nivel mondial și de evoluția businessului de pe piața românească. Exemplul Italia lasă orice variantă deschisă.

Carrefour
Carrefour REUTERS - Paulo Whitaker
Publicitate

Am așteptat în aceste zile să se tragă toate „gloanțele” în cazul „Carrefour iese din România”. Nu au fost puține. Au fost evocate multe motive pentru care retailerul francez a desemnat o bancă pentru a-i găsi un cumpărător.

O cauză identificată a fost aceea a unei fiscalități tot mai dure aplicate pentru companiile din retail și pentru marile firme. S-a spus că a contat atmosfera din România împotriva investitorilor străini, în general, și împotriva sectorului de retail, în special.

De asemenea, mișcarea Carrefour România este văzută ca parte a unui sistem mai amplu de deglobalizare, de modificare a piețelor mondiale și a lanțurilor de aprovizionare. Un economist a văzut intenția companiei franceze ca o intrare în recesiune a economiei românești. În fine, s-a afirmat că o plecare a Carrefour din România ar afecta imaginea țării în ochii investitorilor străini care ar putea amâna intrarea pe piața locală.

Este un pic de adevăr în fiecare dintre micile analize făcute în ultimele zile. Este posibil ca fiecare în parte din cauzele prezentate să fi contribuit la o eventuală decizie de ieșire a Carrefour din România.

Citeste siDe ce ar trebui să ne îngrijoreze retragerea Carrefour din România (Interviu)

Dar, adevărata problemă este mult mai clară.

„Dosarul” Carrefour începe la jumătatea acestui an, mai precis în data de 25 iunie a.c., atunci când prețul acțiunilor companiei a scăzut cu 8,6% la Bursa de la Paris. Căderea prețului a venit ca urmare a unei note publicată de banca de investiții americană JP Morgan care făcea o recomandare de vânzare a acțiunilor Carrefour și anticipa rezultate financiare slabe.

Așteptările JP Morgan s-au adeverit, în sensul că la nivel mondial, grupul Carrefour a înregistrat anul trecut o scădere a profitului cu 11%, până la aproximativ un miliard de euro. În primul trimestru al acestui an, grupul francez a avut o creștere a vânzărilor cu aproximativ 3%, susținute însă de America Latină, în special Brazilia, cu un plus de 12%, și o scădere în Franța cu 1,7%.

Analiștii au avut revelația descoperirii unei companii cu multe zone sensibile, cu o rată a profitului aflată sub presiune, cu un cash-flow fragil, cu grad de îndatorare ridicat și cu o concurență dură pe piața franceză. În aceste condiții, conducerea grupului Carrefour a fost obligată să anunțe un plan de consolidare pentru anul acesta care a cuprins obiectivul unor reduceri de cheltuieli de 1,2 miliarde de euro și continuarea transformării digitale a companiei.

A fost chiar mai mult decât atât. În vara acestui an, Carrefour a vândut filiala din Italia, țară în care retailerul francez avea 1.188 de magazine, hypermarketuri, supermarketuri și magazine de proximitate. Carrefour a ieșit din Italia din rațiuni economice: în 2024, înregistra o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de euro, ceea ce însemna 4% din totalul vânzărilor la nivel mondial, dar avea o pierdere de 67 milioane de euro. De menționat că grupul Carrefour a fost al treilea retailer francez care a părăsit Italia, după Auchan în anul 2019 și FNAC, în 2012.

Cine este compania care a cumpărat afacerile Carrefour în Italia? Se numește NewPrinces, este un grup cotat la bursa de la Milano care s-a format recent, în anul 2024, după ce compania italiană Newlat a achiziționat firma britanică Princes pentru suma de 700 milioane de euro. Anul acesta, NewPrinces a mai cumpărat și brandurile din Italia ale companiei Kraft Heinz. A rezultat un grup care are în portofoliu 30 de mărci, o gamă largă de produse precum paste făinoase, lactate și conserve, o rețea extinsă de producție și distribuție în 60 de țări, dar o cifră de afaceri de șapte miliarde de euro, nu foarte spectaculoasă în raport cu marii retaileri.

În România, Carrefour a avut anul trecut o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de euro, profit în scădere și o rețea de 456 de magazine. Privind cifrele și decizia din Italia putem înțelege că vânzarea Carrefour România este posibilă, dar în niciun caz nu este certă.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade