Parlamentul de la Sofia a votat pentru interzicerea totală a vânzării și utilizării țigărilor / vaporizatoarelor electronice pe teritoriul țării.

Camera Deputaților a adoptat cu 197 de voturi pentru Legea privind interzicerea totală a vânzării și utilizării țigărilor / vaporizatoarelor electronice pe teritoriul țării, transmite postul Europa Liberă, secțiunea în limba bulgară.
Interdicția vizează toate tipurile de vaporizatoare, atât cele reutilizabile cât și cele de unică folosință, indiferent dacă conțin sau nu nicotină.
În ultimele săptămâni parlamentarii coaliției de guvernare au accelerat procedurile privind adoptarea legii, în urma semnalării mai multor cazuri de intoxicare la minori ca urmare a inhalării unor substanțe interzise prin intermediul vaporizatoarelor.
Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății vânzarea țigărilor electronice este interzisă total sau parțial în 34 de țări ale lumii. La începutul acestui an Belgia a devenit prima țară a Uniunii Europene care interzice vânzarea țigărilor electronice, dar doar a celor de unică folosință.
Ambițiile Slovaciei în domeniul Inteligenței Artificiale
Slovacia ar putea deveni lider regional în domeniul utilizării Inteligenței Artificiale în mai multe domenii, cum ar fi sănătatea publică, educația sau administrația, a declarat președintele slovac Peter Pellegrini în cadrul Summitului mondial IA care a avut loc recent la Paris, transmite site-ul televiziunii TA3.
Potrivit președintelui, Inteligența Artificială ar putea fi folosită pentru a îmbunătății procesul legislativ. ”De exemplu, atunci când elaborează noi acte normative, parlamentarii trebuie să examineze un mare număr de legi și decrete în vigoare pentru a nu apărea contradicții. Inteligența Artificială ar putea îndeplini această funcție mult mai rapid și mai precis”, a menționat președintele.
De asemenea Slovacia are oportunitatea de a deveni una din primele țări europene în care Inteligența artificială să fie folosită pentru diagnosticarea bolilor într-un stadiu incipient.
Bosnia Hertegovina: Condiții mai bune de transport pentru persoanele cu dizabilități
La Aeroportul International Sarajevo a avut loc recent lansarea proiectului Danova Next destinat îmbunătățirii condițiilor de transport
pentru persoanele cu dizabilități și cu mobilitate redusă, transmite Radio Sarajevo.
Proiectul este finanțat cu fonduri europene și se desfășoară simultan în Croația, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Slovenia și Bosnia Herțegovina.
Danova Next vizează optimizarea accesului la transport pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii moderne în aeroporturi, porturi și rețelele de transport public.
Vor fi achiziționate echipamente speciale la standarde europene, într-o primă fază pentru persoanele cu deficiențe de auz, iar personalul aeroportului va urma cursuri de instruire în vederea asistării persoanelor cu nevoi speciale, a explicat Berin Riđanović, coordonatorul proiectului și șeful serviciului juridic al Aeroportului Internațional Sarajevo.
Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei