MOLDOVA ZOOM

Portret de prim-ministru: Un „american de origine moldovenească” stabilit în Ucraina, Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare al Franței

Publicat în:

Mai este o zi până când Curtea Constituțională a Republicii Moldova va valida alegerile parlamentare care au avut loc pe 28 septembrie. Despre principalele concluzii ale acestui scrutin discutăm cu invitata Moldova Zoom, Elena Calistru, președinta Funky Citizens.

Captură de ecran din interviul Moldova Zoom cu Elena Calistru, președinta Funky Citizens.
Captură de ecran din interviul Moldova Zoom cu Elena Calistru, președinta Funky Citizens. © RFI România
Publicitate

Temele ediției:

- Economistul Alexandru Munteanu ar urma să fie candidatul la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, a anunțat președintele Partidului de guvernare de la Chișinău, Igor Grosu. O persoană total necunoscută la Chișinău, dar cu o carieră internațională impresionantă. Într-o autobiografie Alexandru Munteanu scria că este „american de origine moldovenească” stabilit de 20 de ani în Ucraina” și că a fost decorat în 2006 cu Ordinului Legiunii de Onoare al Franței 

- Regiunea separatistă Transnistria este pe marginea prăpastiei. Gazul este economisit. Rusia nu a trimis banii pentru cumpărarea unor noi cantități. În ciuda acestei situații grave, oamenii nu află mare lucru de la televizor. Jurnalistul Euronews România Vitalie Cojocari a urmărit știrile din Tiraspol și ne spune în ”Cronica lui Vitalie” ce văd locuitorii la televizor.

- Chișinăul și-a sărbătorit hramul – cu târguri, concerte și atmosferă de sărbătoare.

- Un reportaj din nordul Republicii Moldova – moștenirea perioadei sovietice a făcut ca la Bălți să se vorbească preponderent limba rusă. Cum stau lucrurile la peste trei decenii după independență? A căutat să afle corespondentul nostru Dumitru Pelin.

- Statul moldovean a confiscat aproximativ 15 milioane euro din dosare încheiate de finanțări ilegale ale partidelor

- Curtea Supremă de Justiție lasă fără finanțare de la buget Partidul Democrația Acasă a lui Vasile Costiuc, un apropiat al lui George Simion, intrat în Parlament prin creșterea artificială a vizibilității pe rețelele de socializare.

- Serviciul 112 din Republica Moldova se modernizează cu sprijinul Uniunii Europene.


Știrile zilei:

Ministra Afacerilor Externe de la București, Oana Țoiu, a reiterat sprijinul României pentru Ucraina și Republica Moldova în avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, în cadrul unei întrevederi cu ministrul federal al afacerilor externe al Germaniei.

Oficialul german a declarat că lezarea de către Rusia a suveranității statelor membre NATO este inacceptabilă și că Flancul Estic va fi apărat de țările aliate.

„Ne apărăm împreună de amenințările hibride ale Rusiei, împotriva dronelor deasupra aeroporturilor, împotriva flotei-fantomă a Rusiei care amenință în egală măsură oamenii și natura și împotriva masivelor acțiuni de influențare și dezinformare din spațiul online care pornesc de la instituții de stat ale Rusiei. Tocmai am văzut la alegerile din Moldova că putem acționa împreună pentru a apăra libertatea și democrația din Europa. Un lucru este clar: Rusia dorește să ne testeze hotărârea, din nou, în fiecare zi. Cu prudență și hotărâre ne apărăm valorile deschise și democratice, care îl deranjează în mod vădit, atât de tare pe Putin, încât le privește și ne privește ca pe niște dușmani', a spus ministrul german de Externe, Johann David Wadephul.

***

Statul moldovean a reușit să confiște aproximativ 15 milioane de euro (288 de milioane de lei moldovenești) din dosare încheiate de finanțări ilegale ale partidelor, a informat Procuratura Anticorupție (PA), citată de postul public de televiziune Moldova 1. Au fost de asemenea sechestrate bunuri în valoare de peste 3 milioane de euro (63 de milioane de lei moldovenești) de la persoanele vizate în aceste dosare. 

Potrivit PA, continuă investigarea mecanismelor de finanțare ilegală a partidelor afiliate grupului coordonat de la Moscova de Ilan Șor, om de afaceri și fost politician moldovean, condamnat definitiv în R. Moldova la 15 ani de închisoare pentru „furtul miliardului” din 2014, scrie Moldova 1, citată de PressHub. 

Până astăzi au fost trimise în justiției 18 dosare penale legate de finanțări ilegale de partide, iar instanțele de judecată au pronunțat zece sentințe de condamnare în privința a 13 persoane fizice și a unei persoane juridice.

Printre cauzele cele mai cunoscute este cel al bașcanei autonomiei găgăuze, Evghenia Guțul, condamnată la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a unei formațiuni politice.

***

La ședința de judecată care a avut loc luni la Curtea de Apel, Evghenia Guțul a dat vina pe fostul său patron, oligarhul Ilan Șor și mâna dreaptă a acestuia, Marina Tauber, spunând că este nevinovată și că rolul său era doar de a număra banii. Evghenia Guţul a declarat că avea misiunea de a ţine evidenţa banilor fostului partid Şor, însă de gestionare se ocupau alţi oameni precum Ilan Șor sau Marina Tauber. Legislația moldovenească prevede reducerea pedepsei pentru persoanele care colaborează cu judecata.

În ceea ce o privește pe Marina Tauber aceasta a fost condamnată la 6 ani și jumătate de închisoare. Tauber însă nu se află pe teritoriul Republicii Moldova și a fost dată în căutare internațională. Presa a scris că aceasta s-ar afla la Moscova, acolo unde este și Ilan Șor, condamnat în Republica Moldova la 15 ani de închisoare.  

***

Un alt dosar de rezonanță a fost finalizat marți - Curtea Supremă de Justiție a lăsat în vigoare decizia Comisiei Electorale Centrale, care lipsea pe o perioadă de un an de banii de la buget Partidul Democrația Acasă a lui Vasile Costiuc, un apropiat al lui George Simion, intrat în Parlament prin creșterea artificială a vizibilității pe rețelele de socializare. Comisia Electorală a sancționat partidul și pentru nereguli financiare.

***

Serviciul 112 din Republica Moldova se modernizează cu sprijinul Uniunii Europene, prin implementarea unui sistem care va alerta dispeceratul despre accidente grave chiar și atunci când victimele sunt inconștiente. Apelurile vor veni însoțite de date esențiale: locul exact, numărul de pasageri și detalii despre vehicul. În prezent, proiectul se află în faza de testare și este realizat în proporție de 60%. Odată finalizat acesta va permite transmiterea unui apel de urgență direct din mașină. Tehnologia eCall detectează un accident rutier și inițiază imediat un apel la 112, chiar dacă pasagerii nu pot face acest lucru. Ca etappă intermediară, până la implementarea completă a sistemului, operatorii folosesc localizarea transmisă de telefoanele mobile.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade