Importanța incluziunii în societate a persoanelor defavorizate prin întreprinderi sociale
Publicat în:
O discuție despre tinerii greu angajabili din România, tineri defavorizați provenind din sistemul de protecție, tineri cu diagnostric HIV SIDA, sau fără prea multa educație, din mediul rural. Fundația Alături de Voi de la Iași a creat mai multe programe în sprijinul acestor tineri, ajutandu-i să-și găsească locuri de munca și oferindu-le oportunități de viață. Cum reușește să facă asta și care sunt provocările în 2025, aflam de la președinta Fundației Alaturi de Voi, Angela Achiței.

Din 2002 de când există, Fundația Alături de Voi, a realizat peste 85 de proiecte, a adus peste 35 de milioane de euro în comunitate, a angajat în timp peste 150 de persoane cu dizabilități și din grupuri vulnerabile, și a provocat schimbări legislative care să îmbunătățească relația dintre piața muncii, angajatori și persoanele cu dizabilități.
În 2008 Fundația Alaturi de Voi a creat Util Deco, o întreprindere socială de inserție în care să poată angaja persoane vulnerabile dintr-un motiv sau altul: cu dizabilități, din centre de plasament, cu un diagnostic care să-i facă greu angajabili (SIDA, boala oaselor de sticlă etc.).
Pentru tinerii NEET (not employed, educated or trained), fundația a dezvoltat programul JobDirect, prin care 32 de tineri au ajuns în Italia, unde timp de 2 luni, au trecut printr-o serie de trainiguri intensive, dar și prin întâlniri de mentorat, de consiliere profesională sau emoțională, care să-i ajute să-și depășească teama sau convingerea că nu se pot angaja.
Anul trecut, Util Deco și Angela Achiței au trecut printr-un alt program, inițiat de NESsT, un accelerator de întreprinderi sociale, care a însemnat sprijin financiar și de mentorat pentru a angaja persoane vulnerabile, din rândul refugiaților din Ucraina și cu dizabilități și a crea noi locuri de muncă. Inclusiv cu acest sprijin a fost dezvoltată o prăjitorie de cafea de specialitate promovată sub brand-ul OPYA.
Anul acesta, NESsT, împreună cu IKEA Social Entrepreneurship și Cisco Foundation lansează un nou apel pentru antreprenori și oferă finanțări de până la 100.000 de euro și sesiuni de mentoring pentru dezvoltarea afacerilor. Detalii aici: https://www.nesst.org/cee-opencall