RFI 360

JAZZx Timișoara - "Brand-ul de oraș trebuie trăit, nu e de ajuns să fie pe hârtie"

Publicat în:

Vară de vară, Timișoara devine centru pentru un festival muzical ce pornește din jazz, lăsând loc explorărilor și fuziunilor între sunet, note și cuvinte. JAZZx este un eveniment ajuns anul acesta la a treisprezecea ediție, iar când ai pe același afiș artiști precum Bela Fleck, Edmar Castaneda, Jacob Banks, New Fossils, Amphitrio sau The Philharmonik, ca să dau câteva exemple, este clar că urmează zile memorabile în Piața Libertății din Timișoara.  

One of your browser extensions seems to be blocking the video player from loading. To watch this content, you may need to disable it on this site.

JAZZx este finanțat și coorganizat de Consiliul Județean Timiș prin Muzeul Național al Banatului. Este cofinanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
JAZZx este finanțat și coorganizat de Consiliul Județean Timiș prin Muzeul Național al Banatului. Este cofinanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. © Valentin Panduru
Publicitate

Un nume așteptat anul aceasta la JAZZx a fost Meshell Ndegeocello. O artistă recunoscută pentru talentul cu care îmbină diferite influențe muzicale, de la funk și soul, la jazz, hip hop , reggae și rock, iar totul este completat de mesajele pieselor sale cuprinse în versuri, multe din acestea din zona de activism social. Cu un astfel de mesaj și-a început concertul de la Timișoara.

Meshell Ndegeocello - Love

Andreea Iager Tako are o experiență vastă în marketing, management de evenimente culturale. Toată lumea o știe de la Centru Cultural Plai, organizator al evenimentului JAZZx: "E important să demonstrăm rolul acesta, de neînlocuit, al culturii, pe care noi o vedem nu ca sector, nu ca industrie, ci efectiv ca bază a unei comunități funcționale, comunități care aleg să vină împreună și să facă parte dintr-un tot. E foarte important să înțelegem. Lumea se schimbă foarte mult, sunt foarte multe interferențe externe, lucruri care ne afectează, pe care nu le putem controla, asta ne schimbă felul în care relaționam unii cu ceilalți, în care contribuim individual și colectiv la calitatea vieții pentru toată lumea, iar cultura, și cu atât mai mult muzica, are acest rol magic de a aduce oamenii împreună, pentru un limbaj comun, pentru o conexiune acolo unde pare că suntem atât de diferiți încât nu mai avem niciun dialog, cred că am simțit lucrul ăsta și în alegeri și în pandemie și cine știe ce o să vina în viitor. Vorbim foarte mult la nivel global despre apărare și ne gândim doar la zona militarizată, dar pentru noi acest mușchi al rezilienței este arma cu care ar fi bine să ne înarmăm cu toții, într-un mod în care știm să și protejăm, să folosim empatia, să venim împreună, să ne ascultăm, și cred că muzica asta te învață să faci."

La Timișoara am putut vedea anul acesta un virtuoz al harpei din Columbia. Edmar Castaneda a venit însoțit de Antonio Sanchez, toboșar de cinci ori premiat cu Grammy, totul într-un un dialog muzical captivant, completat de talentul și experiența lui Bela Fleck. 

Béla Fleck, Edmar Castañeda, Antonio Sanchez Trio

Câștigător a 18 premii Grammy, din 42 de nominalizări, Bela Fleck este un artist care a redefinit banjo-ul, transformandu-l dintr-un instrument tradițional într-un vector al inovației muzicale. De la bluegrass la jazz și colaborări cu artiști legendari, Fleck surprinde mereu prin explorările sale sonore.

"Am fost foarte norocos, imediat ce am terminat școala, am început să cânt în diferite trupe, pornind de jos, fără să fac bani, doar cântam și acumulam experiență. Astăzi este mult mai greu în muzică. Eu am spus mereu oamenilor că dacă nu ești nevoit, poate ar fi mai bine să nu faci asta. Dacă nu ești atât de motivat, dacă nu ești dispus să faci totul pentru asta, sigur, poți încerca, dar trebuie să privești cu atenție în jur, să vezi ce fac și ceilalți, să te întrebi, dacă ești la fel de bun, și astfel să speri că ai o șansă. Unii oameni sunt buni muzicieni, dar nu sunt bucuroși să plece în turnee, pe drumuri, cu mașina, ore întregi, deci trebuie să vezi cine ești și ce anume te mulțumește. Sunt și alte căi pentru a avea o poveste frumoasă în muzică, și nu necesită să urci pe o scenă. Știu oameni care și-au dorit să cante bine la banjo dar nu au vrut să meargă în turnee și să cante pentru public, așa că au ales să rămână în domeniul muzicii lucrând ca manager al unui artist, ca producător, iar experiența asta muzicală i-a făcut să fie buni publiciști, jurnaliști, sau producători. Deci e o întreagă lume a muzicii din care poți fi parte.", a spus Bela Fleck la sesiunea de Masterclass de la JAZZx.

Cu un public de diferite vârste, JAZZx nu mai este, de ceva timp, un eveniment dedicat doar timișorenilor. Numele importante de pe afiș aduc tot mai mulți turiști pentru un city-break muzical fix în această perioadă, mulți din țară, dar neașteptat de mulți și din afara țării, după cum explică Andreea Iager Tako.

"Suntem norocoși că avem parteneri pe termen lung, parteneri privați care înțeleg importanța actului cultural dincolo de entertainment și marketing, și chiar se uită la impact, lor de datorăm această supraviețuire, dar în egală măsură sunt partenerii instituționali pe care i-am avut încă de la definirea, de la co-crearea conceptului JAZZx. Am visat la jazz împreună cu Primăria la început, avem și Consiliul Județean Timiș alături, acum și Centrul de Proiecte, de fapt acest efort colectiv rezultă din faptul că toată lumea a înțeles că brand-ul de oraș trebuie să fie trăit, nu e de ajuns să fie pe hârtie. De la artiști până la publicul general, fie că sunt din Timișioara sau nu, simt această atmosferă aparte care se construiește aici, și de fapt este meritul fiecărui participant, fie că e parte din public sau ajungi la Masterclass, sau la scena de Spoken Word, de fapt este o construcție realizată împreună."

Dacă seara am avut concerte în Piața Libertății, diminețile au pornit pe micuța scenă de pe Strada Fără Nume, scena de Spoken Word, unde Chris Redmond alături de Tongue FU și invitații, au încurajat versul să domine muzica. Apoi, sesiuni de masterclass cu artiștii invitați să cânte la JAZZx, iar ziua se încheia cu  jam session-uri pline de energie. În tot acest timp, JAZZx privea deja spre următoarea ediție. Revine Andreea Iager Tako de la Centrul Cultural PLAI. 

"Suntem privilegiați că putem organiza JAZZx și putem visa la el, bineînțeles că nu e ușor și că fiecare ediție se construiește cu câțiva ani în urmă de fapt. Acum lucrăm deja activ pentru 2026, 2027, chiar și 2028, dar nu le luam ca fiind date. În fiecare an muncim să demonstram impactul pe care genul acesta de activare a orașului îl are, nu numai la nivel de cât de bine ne simțim, și această bucurie care devine normalitate zilele astea, dar și tot ce înseamnă impact asupra orașului, impact economic, turistic, felul în care oamenii se mișcă prin oraș, ce apreciază, ce descoperă, și învățarea asta continua este în relație cu publicul. A contat mereu pentru noi și la PLAI dar și la JAZZx să luam feedback, să vedem cum reacționează oamenii la concepte noi, de aceea adaugăm în fiecare ediție noi concepte. Anul acesta am mers cu JAZZx internațional de exemplu." spune Andreea Iager Tako, vorbind aici despre IOANAx Soultrain.

Un proiect tânăr marca Subcarpati, adaptat într-un timp scurt pentru ediția 2025 JAZZx, o fuziune între jazz-ul și folclorul românesc, completat de vocea Ioanei Milculescu și reinterpretarea modernă, proiect pe care JAZZx l-a prezentat într-un concert la Londra.

IOANAx Soultrain - CINE (Morning Live Session @ Ambasada, TM)

Câștigător al NPR Tiny Desk 2024, Christian Gates, cunoscut prin proiectul muzical The Philharmonik, este o revelație a soul-ului contemporan. Îmbină hip-hop, R&B și jazz într-un stil autentic, alimentat de introspecție și carismă scenică, cucerind publicul prin versatilitate și mesaj.

The Philharmonik - Colors (Live From Gold Standard Studio)

"Simt că am ajuns cu toții într-un moment al vieții în care trebuie să fim capabili să rezistăm fricilor noastre. Nu vorbesc despre teama de păianjen sau înălțimi, vorbesc despre frica care ne oprește din a încerca, pentru că am simțit durere pentru ceva ce am pierdut poate, în viață noastră, și mi-am dat seama că multă vreme am cedat fricii. Acum, pentru că sunt acolo, și am reușit să câștig niște bani printr-un concurs, sunt acum cu voi, aici, asta pentru că nu am renunțat. Că faceți asta ca muzicieni profesioniști sau ca un hobby, ca simplu iubitor de muzică, noi ca muzicieni trecem prin multe, în acest domeniu sau în viața noastră, dar totul prinde sens dacă continui să încerci, asta vă pot promite.", spune Christian Gates.

Prin astfel de întâlniri se crează interacțiuni autentice între artiști cu experiență și muzicieni aflați la început de drum, o conexiune emoțională cu spectatorii, inspirați fiind să descopere și să participe la un festival care te invită să cunoști un oraș prin oamenii săi. JAZZx este un vector cultural și turistic important, publicul din toată lumea fiind invitat să cunoască moștenirea istorică și artistică pe care Timișoara o deține.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade