Rural

Jurnal rural european

Publicat în:

Comisia Europeană analizează sănătatea economică a fermelor;Acord pentru propunerea de lege privind restaurarea naturii;Italia stimulează producătorii agricoli să investească în sisteme agrovoltaice;Polonia încurajează creșterea orientării către piață a fermelor mici;Fond de urgență pentru viticultorii francezi.

Jurnal rural european
Jurnal rural european © RFI Romania/Eduard Vasilică
Publicitate

Comisia Europeană analizează sănătatea economică a fermelor

Comisia Europeană a publicat, recent, o analiză financiară a fermelor din statele membre. Studiul oferă o imagine asupra sănătății economice a exploatațiilor agricole din blocul comun, pe baza evoluțiilor financiare din perioada 2013 – 2021.

În medie, venitul agricol pe angajat în fermele din Uniunea Europeană a crescut cu peste 50% în ultimul deceniu, până la aproximativ 29.000 de euro, însă există diferențe notabile între state și regiuni. În 2021, fermele cele mai performante au înregistrat aproape 62.000 de euro/lucrător agricol, iar la polul opus s-au aflat cele care s-au luptat să ajungă la pragul de rentabilitate, cu mai puțin de 800 de euro pe muncitor, în medie. Bulgaria s-a remarcat cu o creștere substanțială în ultimul deceniu, aproape 47%, în schimb în Cipru a fost consemnată o scădere cu aproximativ16%.

România, Slovenia, Croația și Polonia sunt statele membre cu cele mai mici venituri ale companiilor agricole/angajat, în timp ce fermele din Danemarca, Germania, Țările de Jos și Franța consemnează cele mai ridicate niveluri.

Studiul Comisiei arată că, indiferent de sector, dimensiunea fermei are un rol important atunci când vine vorba de veniturile încasate și costurile efectuate. Exploatațiile mari sunt cele mai profitabile și ele sunt concentrate în Germania și Franța, în timp ce multe ferme mici se găsesc în special în România și Polonia. De asemenea, vârsta și educația agricolă a managerilor de ferme joacă un rol important în nivelul veniturilor.

Analiza este realizată pe un eșantion reprezentativ de 80.000 de ferme europene ale căror date contabile și financiare au fost analizate de experții Comisiei.

 

Acord pentru propunerea de lege privind restaurarea naturii

Negociatorii din statele membre și grupurile politice din Parlamentul European au ajuns, săptămâna trecută, la un acord provizoriu cu privire la propunerea de lege pentru restaurarea naturii.

„Odată adoptată și aplicată în statele membre ale Uniunii Europene, legea va aduce o contribuție esențială la atingerea neutralității climatice până în anul 2050 și la creșterea gradului de pregătire și de rezistență a Europei la efectele schimbărilor climatice”, a transmis Comisia Europeană într-un comunicat emis după finalizarea negocierilor.

Actul normativ urmărește refacerea a cel puțin 20% din suprafețele terestre și maritime ale Uniunii Europene până în 2030 și a tuturor ecosistemelor care au nevoie de restaurare până în anul 2050. Diferitelor ecosisteme li se vor aplica obiective diferențiate, iar statele membre vor decide măsurile care se vor aplica pe teritoriile lor și vor elabora planuri naționale de refacere adaptate la contextul local și un calendar de punere în aplicare.

În următoarea perioadă, colegislatorii europeni (Parlamentul European și Consiliul) vor trebui să adopte oficial noul regulament. Odată ce acest lucru va fi realizat, legea va intra în vigoare în termen de 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar statele membre au doi ani la dispoziție pentru a prezenta Comisiei primul lor plan de refacere a naturii, mai informează executivul de la Bruxelles.

 

Italia stimulează producătorii agricoli să investească în sisteme agrovoltaice

Comisia Europeană a aprobat o schemă italiană de ajutor de stat în valoare de 1,7 miliarde de euro, pentru sprijinirea producătorilor agricoli care investesc în instalațiile agrovoltaice. Măsura face parte din strategia Italiei de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de creștere a cotei de energie regenerabilă, în conformitate cu obiectivele Pactului Verde al Uniunii Europene, transmite executivul de la Bruxelles într-un comunicat de presă. Beneficiarii vor fi selectați în urma unui proces de licitație.

Schema va fi finanțată parțial prin Planul de redresare și reziliență și va ajuta la construcția și exploatarea de sisteme agrovoltaice care permit utilizarea simultană a terenului atât pentru producerea de energie fotovoltaică, prin instalarea de panouri solare, cât și pentru desfășurarea activităților agricole.

 

Polonia încurajează creșterea orientării către piață a fermelor mici

În cadrul programului „Dezvoltarea fermelor mici”, Polonia acordă o finanțare de 100.000 de zloți, adică peste 20.000 de euro, fermelor care lucrează în sistem convențional și 120.000 de zloți, peste 25.000 de euro, celor care funcționează în regim ecologic. Plățile se eliberează din Planul Strategic al politicii agricole comune pentru perioada 2023-2027, în două tranșe: prima rată reprezintă 80% din sumă, cea de a doua, restul. Asistența financiară poate fi acordată o singură dată pentru o persoană sau gospodărie în perioada de implementare a Planului Strategic, potrivit unui comunicat emis de ministerul de resort.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească trei condiții, cumulativ: suprafața pe care o exploatează să fie sub 300 de hectare, dimensiunea economică a fermelor sub 25.000 de euro în anul de cerere și trebuie să demonstreze că obțin venituri din vânzarea produselor agricole de cel puțin 5.000 de zloți polonezi (aproximativ 1.000 de euro). În plus, planul de afaceri trebuie să cuprindă elemente care vizează creșterea orientării fermelor către piață.

 

Fond de urgență pentru viticultorii francezi

Guvernul de la Paris va mobiliza un fond de urgență de 20 de milioane de euro pentru a sprijini viticultorii care trec printr-o criză de lichidități, a anunțat, săptămâna trecută, ministerul francez al agriculturii. Suportul financiar îi vizează, în special, pe producătorii din sud-vestul țării și se va acorda în cadrul unei scheme de ajutor de minimis. Angajamentul guvernului a fost adoptat în primă lectură în Adunarea Națională, miercuri, 8 noiembrie.

Fondul de urgență se adaugă planului de sprijin anunțat la începutul anului, care prevede alocarea a 200 de milioane de euro pentru finanțarea unei campanii de distilare de criză și a 30–38 de milioane de euro pentru susținerea defrișării plantațiilor viticole, din motive sanitare.

Franța este cel mai mare producător global de vin, potrivit datelor preliminare pentru anul în curs, un titlu disputat, în mod tradițional, și de Spania, şi de Italia.

 

Rural
Rural © RFI Romania

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade