Conf.Dr. Beatrice Mahler: Problema nu este numărul de paturi din spitale, ci finanțarea sistemului de sănătate
Publicat în:
Noul Guvern are în vedere reforme majore în Sănătate. În spitale, de exemplu, mii de paturi vor fi eliminate, iar medicii vor fi plătiți în funcție de performanță. Mai exact, ministerul Sănătății plănuiește să reducă cu 20% numărul de paturi din spitale, direcționând resursele către servicii medicale mai utile precum ambulatorii și recuperare. În nici un caz nu se vor închide spitale, dă asigurări ministrul de resort, Alexandru Rogobete.

"Reducerea numărului de paturi de spitalizare continuă nu înseamnă închiderea de spitale sub nicio formă. Înseamnă transformarea paturilor care stau goale în multe unități sanitare sau în multe secții din anumite unități sanitare, convertirea lor, transformarea lor în spitalizare de zi. În ambulatoriu de specialitate, în paliație, în paturi pentru bolnavi, bolnavi cronici, pentru recuperare medicală și așa mai departe lista continuă.
Practic, reducerea numărului de paturi de spitalizare continuă cu 20%, cum scrie în programul de guvernare, se referă la o reașezare a sistemului de sănătate și la o reașezare a tipului de serviciu medical pe care spitalele îl oferă oamenilor. Sub nicio formă nu se vor închide spitale. Este evident că acele specialități nu mai oferă adresabilitate populației din acea comunitate și atunci încercăm convertirea lor către alte specialități deficitare, unde este nevoie. Aceasta este gândirea, aceasta este reforma", a declarat Alexandru Rogobete la Digi24.
Potrivit acestuia, "se discută de ani de zile despre creșterea capacității de răspuns a ambulatoriu de specialitate. Se vorbește de ani de zile despre creșterea numărului de paturi, de spitalizare de zi, internări de zi. Pacientul merge dimineața, are parte de toate investigațiile necesare. Seara este externat. Vă dau exemple gastro copii, colonoscopie, analize medicale de tot felul, ecografii, RMN-uri cu substanță de contrast și sigur lista poate continua, deci sub nicio formă. Acum e adevărat că atunci când spun reducerea numărului de paturi, prima idee este că acele paturi o să dispară", a precizat Rogobete.
Rata de ocupare a paturilor într-o unitate medicală nu trebuie să fie 100%, și nu pentru că vrem să avem paturi libere, ci pentru că este nevoie de igienizare frecventă a paturilor și saloanelor, cu procedee de dezinfecție terminală care să permită condiții de siguranță pentru cei care vin în spital, spune la RFI conf. dr. Beatrice Mahler.
Potrivit acesteia, "riscul de infecții nosocomiale nu poate fi redus decât respectând procedurile, ca să nu mai vorbim de obligativitatea izolării cazurilor cu risc potențial de transmiterea a infecției. (ex în cazul pacienților cu boli infecțioase)".
"Eu cred că reforma este necesară, este mult așteptată de o mare parte din profesioniștii din sănătate, pentru că problema nu este numărul de paturi, ci problema este finanțarea sistemului de sănătate. În acest moment, toate spitalele supraviețuiesc pentru că foarte puține sunt eficiente, pentru că există internarea continuă, deoarece sistemul de sănătate finanțează eficient pacientul care este internat în pat.
Ori acest lucru trebuie să se schimbe. Nu înseamnă că acest tip de internare nu trebuie să fie plătit, dar trebuie să se prioritizeze evaluarea pacientului în ambulator sau în pachete de spitalizare de zi, pentru că românii își doresc acest tip de serviciu medical, iar atâta timp cât sistemul de sănătate nu se adaptează la ceea ce își dorește populația și la ceea ce până la urmă face bine tuturor, inclusiv medicilor și personalului din sănătate, o să rămânem cu un sistem care va aduce nemulțumiri și pacienților, cei care trebuie să beneficieze de sistem, dar și personalului medical, pentru că, pe de o parte, unii, așa cum vedem în acest moment, în unele spitale și mai ales în anumite specialități, există un număr mare de pacienți, iar în altele numărul de pacienți sau presiunea care vine către secțiile respective este mult mai mic", spune conf.dr. Beatrice Mahler.
Noul program de guvernare a fost adoptat pe 26 iunie în Parlamentul României. Pentru a fi puse în practică, propunerile trebuie însă transformate într-un nou cadru legislati