Speranțele pentru investițiile din Qatar sunt, deocamdată, prea mari. Atât în ceea ce privește sumele, cât și cu privire la rentabilitatea acestor investiții. Deci, până la realizarea unor investiții va mai fi un drum lung.
Vizita în Qatar a premierului, însoțit de câțiva miniștri ai guvernului, a aprins imaginația unora care încep să creadă că în România ar urma să intre investiții de 15 miliarde dolari. Declarația premierului Ciolacu referitoare la investițiile din Qatar în România a fost extrem de optimistă. A dat senzația că în câteva zile vor veni în România cele 15 miliarde dolari.
Ceea ce este complet fals. Iată argumentele care arată că investițiile qatareze sunt departe. De exemplu, suma despre care se vorbește, 15 miliarde dolari, este foarte mare. Concret, în anii 2022 și 2023, nivelul investițiilor străine a fost de 16 miliarde euro. Adică, doar din Qatar ar trebui să vină „dintr-un foc” valoarea investițiilor străine din ultimii doi ani. E mult, să recunoaștem.
Apoi, trebuie să fie foarte clar că un dialog politic nu înseamnă mai mult de jumătate de pas în derularea unor viitoare investiții. Adevăratele decizii se iau după o analiză serioasă a oportunității investițiilor și după un calcul extrem de pragmatic referitor la eficiența unor investiții.
Este adevărat că factorul politic poate impulsiona o investiție sau poate deschide o ușă, dar acest lucru nu este totul, nici măcar într-o țară precum Qatar în care deciziile majore sunt luate de o familie conducătoare.
Dar, pentru ca investițiile qatareze să devină realitate există două obstacole. Primul, este acela că România s-a dus cu câteva proiecte complicate. Este vorba, conform declarațiilor prim-ministrului Marcel Ciolacu, despre finanțarea modernizării Portului Constanța, despre dezvoltarea capacității de funcționare a Aeroportului internațional din Timișoara și despre două proiecte de infrastructură și anume finanțarea construirii autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea liniei de cale ferată Predeal-Brașov.
După cum se poate observa, cele patru proiecte cu care România speră să atragă bani din Qatar au fost până acum imposibil de finanțat din fonduri naționale sau europene. Problema cu aceste proiecte este că ele sunt văzute doar din punctul de vedere al României. Adică, sunt oferite spre finanțare investitorilor qatarezi, dar nimeni nu se întreabă: de ce ar fi interesat Qatarul să investească în România și în ce condiții? Nu este clară varianta concretă prin care s-ar putea investi în Portul Constanța. Sunt două posibilități: ori, fondul de investiții qatarez cumpără un pachet de acțiuni la Portul Constanța, ori este vorba despre o investiție greenfield în interiorul portului, așa cum mai sunt și altele.
Va fi interesant de văzut, în cazul în care investiția s-ar face, reacția celor care ani de zile s-au temut că Portul Constanța va fi preluat de olandezi. Acum, poate, qatarezii sunt mai frecventabili decât olandezii.
Să nu uităm că investițiile sunt făcute pentru profit. Din acest punct de vedere, pentru autostrada Comarnic-Brașov și calea ferată Predeal-Brașov doar statul român poate garanta recuperarea cheltuielilor și profitul. Până acum, parteneriatul public-privat nu a existat pentru că fie a fost prea scump pentru stat, fie a fost prea dezavantajos pentru investitorul privat. Ar fi surprinzător ca parteneriatul public-privat să funcționeze în acest caz.
Al doilea obstacol este chiar fondul de investiții al statului Qatar prin care ar trebui să se deruleze investițiile. Nu pentru că fondul nu ar avea bani. Dimpotrivă, fondul qatarez are active de 526 miliarde dolari, aproape cât PIB-ul României.
Dar, investițiile sunt decise după o analiză serioasă, care ia în calcul toți indicatorii specifici, de la cei macroeconomici și de risc de țară, până la cei de la nivel micro, precum, de exemplu, nivelul de birocrație sau rapiditatea cu care se mișcă autoritățile locale atunci când vine vorba de autorizații de construcție sau de alte avize. Din aceste puncte de vedere, România este în cele mai multe clasamente care măsoară astfel de indicatori, pe ultimele locuri. Cu siguranță, drumul de la dorința de a atrage investiții până la investiția propriu-zisă este lung.