Europa Plus

Forme noi de proteste în Georgia fără lideri

Publicat în:

Societatea civilă din Georgia se organizează din ce în ce mai original pentru a continua să riposteze împotriva autorităților care au înăsprit legile privind manifestațiile. Protestele sunt organizate pe orizontală și nu au lideri clari, scrie presa din Georgia.

Manifestații Tbilisi
Manifestații Tbilisi AP - Zurab Tsertsvadze
Publicitate

Demonstrații în masă, marșuri, spectacole de protest, forme noi și fără precedent de activism – în organizate orizontal și fără… lideri, iată subiectul unui articol dinradiotavisupleba.ge, Europa Liberă în limba georgiană.

Partidele politice, în ciuda faptului că au promis că vor proteja voturile alegătorilor, nu au reușit să organizeze mitinguri de protest ale susținătorilor lor. Mișcarea zilnică de protest care a început la sfârșitul lunii noiembrie 2024, s-a transformat într-o mișcare de rezistență civilă: cetățenii și-au asumat să organizeze mitingurile, hotărând cu privire la ora, locul, traseul, formele de exprimare și conținutul adunării.

Greve, denunțuri și boicoturi ale companiilor nesolidare, marșuri și întreruperi ale transporturilor sau sistemelor publice, graffiti și desene pe clădiri, laser care proiectează mesaje pe instituțiile statului, lanțuri umane, spectacole teatrale, marșuri pe două roți, claxonarea la ore stabilite, majoritatea acestor forme de protest nu au apărut în Georgia anul trecut, deși combinația dintre toate acestea, pe care am văzut-o în ultimele luni, diferă de mitingurile organizate în mod tradițional de partidele politice.

„Împotriva acestei dictaturi a apărut un nou tip de  organizare. Cât violența regimului escaladează mai mult, cu atât cealaltă parte (protestatarii,) vor avea forme de protest discrete”, explică Giorgi Meladze, activist civic și profesor asociat la Universitatea de Stat Ilia.

 

Trump ar vrea să taie cordonul ombilical dintre Moscova și China

În Statele Unite, se insistă în continuare că negocierile cu Rusia privind încetarea focului în Ucraina continuă. Dar este important de înțeles că întreaga campanie a președintelui american Donald Trump privind relațiile cu Rusia nu este despre Ucraina sau Rusia ci este legată exclusiv de China, relatează unian.ua.

În primul rând, din perspectiva administrației președintelui SUA, China a câștigat războiul rusesc din Ucraina prin supunerea Rusiei, care a devenit extrem de dependentă de Beijing. Această țară este unul dintre principalii sponsori ai războiului (93% din componentele microelectronice ale armelor ocupanților ruși sunt de origine chineză).

 În al doilea rând, prezența critică a Chinei în Arctica rusă este o preocupare majoră pentru Statele Unite, deoarece oferă nu numai acces la resurse naturale strategice, ci și influență directă asupra Canadei și Statelor Unite. Acesta este contextul în care se desfășoară campania lui Trump pentru Arctica –din Groenlanda până în nordul Canadei și Alaska. Din acest motiv Trump vrea să  taie cordonul ombilical care leagă Moscova de Beijing. Va reuși președintele american să o facă? Nimeni nu are răspunsul, mai scrie publicația.

Criptomonede în Ucraina: risc ridicat sau un active promițătorare pentru investitori?  

Iată o întrebare din rbc.ua.

Bitcoin și alte criptomonede devin instrumente de investiții din ce în ce mai populare. În ciuda lipsei unei reglementări specifice privind criptoactivele în Ucraina, ucrainenii investesc și tranzacționează activ criptomonede de câțiva ani.

Potrivit datelor firmei de cercetare Triple-A, la începutul anului 2022, aproximativ 15,7% din populația ucraineană deținea criptomonede, adică aproximativ 6,5 milioane de oameni.

Procesul de reglementare a criptomonedelor și a activelor digitale în Ucraina nu este încă finalizat.

Ucraina este una dintre cele mai active națiuni în spațiul criptomonedelor care sunt utilizate pe scară largă pentru a face donații armatei ucrainene, complicând și mai mult reglementarea acestora. În 2024, criptomonedele au devenit unul dintre cele mai profitabile active – unii investitori și-au dublat capitalul, lucru care ar fi fost imposibil cu instrumente tradiționale precum depozitele, aurul sau investițiile bursiere.

 

 Salome  MIKAZE, Géorgia

Valeriia SEREDENKO, Ucraina

Inna SEREDIUK, Ucraina

Kateryna MAZUR, Ucraina

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade