Liderii bisericilor maghiare din România le cer oamenilor să nu voteze un extremist
Publicat în:
„Pe 18 mai 2025, participați masiv la al doilea tur al alegerilor și susțineți cu votul dumneavoastră candidatul la președinție care ține cont de drepturile și valorile tuturor cetățenilor - inclusiv ale comunității noastre - și contribuie la o conviețuire pașnică.” Iată o parte a apelului liderilor religioși, citat de presa magiară de opoziție.

„România a atins un moment de cotitură istoric. Rezultatul alegerilor prezidențiale va avea un impact pe termen lung asupra dezvoltării cadrului democratic al statului de drept și a condițiilor sociale, asupra respectării libertății religioase și a drepturilor comunitare, precum și asupra orientării internaționale a țării,” scrie relatează telex.hu.
Apelul a fost lansat în comun de liderii a opt biserici maghiare din România cu zece zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Liderii bisericii au văzut că nu pot rămâne indiferenți față de situația apărută după primul tur al alegerilor prezidențiale, și anume câștigarea primei runde de George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), așa încât le-au cerut adepților lor:
„Alegeți-l pe cel capabil să contracareze forțele politice extremiste, să promoveze dezvoltarea vieții sociale și eficiența administrației de stat și să asigure menținerea României pe calea europeană.”
Jurnaliștii maghiari scriu că premierul Viktor Orbán are o viziune diferită în ceea ce-l privește pe „anti-maghiarul și naționalistul George Simion.” Vineri, prim-ministrul a vorbit destul de aprobator despre liderul de extremă dreapta din România. „Atât maghiarii, cât și românii sunt și vor rămâne membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene.” „Ne putem baza unii pe alții în lupta pentru creștinism și suveranitate,” a spus Viktor Orban.
Hunor Kelemen, președintele Alianței Democrate Maghiare din România (URMD), a reacționat la cuvintele lui Orbán spunând că Simion nu este prieten cu maghiarii și nu va fi niciodată unul, deoarece reprezintă principiul că maghiarii nu au ce căuta în România, precizează publicația.
Fostul președinte al partidului Momentum solicită formațiunii să nu participe la alegerile din 2026 din Ungaria
Potrivit lui András Fekete-Győr, o candidatură nu ar face decât să priveze forțele reale ale schimbării de oportunitatea de a contracara formațiunea premierului maghiar, Viktor Orban, relatează index.hu.
„Un partid care fluctuează între 2 și 3% din intențiile de vot nu ajută la producerea unei schimbări de guvern,” a spus politicianul.
„Participarea la Momentum nu ar fi în prezent o soluție, ci mai degrabă o parte a problemei. În loc să se consolideze, ar slăbi șansele mult așteptatei schimbări politice în țară. Pierzând 2% din voturi aici, 3% acolo, pierdem imediat orice șansă de schimbare”, a insistat el.
Cum a fost vizita lui Fico la Moscova? Un istoric slovac în acuză pe premierul țării de ignoranță istorică
„În timp ce prim-ministrul Robert Fico se afla la sărbătoarea Zilei Victoriei de la Moscova, unde a dat mâna cu președintele rus Vladimir Putin, miniștrii de externe ai UE s-au întâlnit la Liov, în Ucraina. Fico a stat chiar lângă Putin și a discutat cu președintele belorus, Alexander Lukașenko. El a călătorit în Rusia ca singurul lider din Uniunea Europeană și NATO, ceea ce, potrivit unui istoric cunoscut, mărturisește ignoranța sa în materie de istorie,” relatează spravy.pravda.sk.
Călătoria prim-ministrului slovac nu a fost ușoară. Întrucât nu putea zbura deasupra Ucrainei, spațiul său aerian fiind bombardat ilegal de armata rusă de mai bine de trei ani, a trebuit să caute o altă rută. Companiile aeriene europene nu mai zboară deasupra Belarusului după incidentul din 2021, când Minskul a forțat un avion Ryanair să efectueze o aterizare de urgență, așa că avionul special al guvernului slovac trebuia să treacă prin Polonia și țările baltice. Dar cu o zi înainte de plecarea programată de joi, Lituania, Letonia și Estonia au anunțat că nu îi vor permite să intre în spațiul lor aerian.
Ministerul de Externe al Letoniei și-a justificat decizia spunând că Fico călătorea la un eveniment de propagandă al Kremlinului și că participarea sa la acesta era incompatibilă cu valorile fundamentale ale Uniunii Europene.
„Putin este un agresor”, a declarat pentru Pravda, Dušan Kováč, istoric la Academia Slovacă de Științe și frate vitreg al primului președinte al Republicii Slovace, Michal Kováč, ca răspuns la călătoria lui Fico la Moscova. Potrivit acestuia, celebrarea eliberării Europei de sub naziști alături de un agresor este o dovadă a necunoașterii istoriei.
„Nu are sens, nu are logică. 1945 a fost cu mult timp. Astăzi, situația s-a schimbat. În secolul XXI, Putin este un agresor, la fel cum a fost Hitler în secolul XX. Iar Fico sărbătorește... Este o carte de vizită foarte proastă pentru Slovacia”, a remarcat Kováč.
„Este ignoranță a istoriei. Trebuie să urmărim istoria nu doar din 1945, ci să ne uităm la ce s-a întâmplat în anii care au urmat”, a avertizat istoricul. Potrivit acestuia, nu există nicio îndoială că Putin este obsedat de ideea de a restaura fosta Uniune Sovietică.
Au participat la Revista Presei, Europa Plus:
Kevin KOVÁCS, Ungaria
Anna Réka, RÁFI, Ungaria
Dominika ZVARIKOVÁ, Slovacia