Kazakhstanul vrea să fie pe Noul Drum al Mătăsii propus de China
Publicat în:
85% din mărfurile transportate pe uscat între China și Europa trec prin Kazahstan. Acesta este motivul pentru care Kazakhstanul vrea să-și integreze coridoarele de transport în Inițiativa Chinei „O centură, un drum” sau Noul drum al mătăsii. Subiectul a fost discutat la summitul Asia Centrală – China organizat la Astana

Summitul de la Astana: O nouă etapă în consolidarea influenței chineze în Asia Centrală, este un titlu din azattyq.org. Publicația relatează despre summitul „Asia Centrală – China” care a avut loc recent la Astana și la care au participat președinții din Kazakhstan, Uzbechistan, Kârghistan, Tadjikistan și Turkmenistan. Reuniunea a fost prezidată de liderul chinez, Xi Jinping.
Președintele Tokayev a descris relațiile cu China drept un „parteneriat testat în timp”, subliniind investițiile directe chineze în Kazahstan care depășesc 26 de miliarde de dolari, în timp ce comerțul bilateral a ajuns la 44 de miliarde de dolari. Printre punctele cheie discutate la summit s-a numărat transformarea Asiei Centrale într-un centru care leagă Asia și Europa. Potrivit lui Tokayev, 85% din mărfurile transportate pe uscat între China și Europa trec prin Kazahstan. Acest lucru consolidează rolul strategic al țării în Inițiativa Chinei „O centură, un drum” (sau Noul drum al mătăsii, n.r.) Kazahstanul încearcă să integreze acest proiect în propriile coridoare: „China de Vest - Europa de Vest”, Autostrada Transcaspică și Axa Nord - Sud.
Președintele cazac a invitat China să construiască un terminal comun de marfă în portul cazac Kuryk, situat pe țărmurile Mării Caspice.
Proiectele energetice ale Armeniei cu Iranul sunt incerte în noul context
Aproximativ la 20% din gazul importat de Armenia provine din Iran: care sunt riscurile în contextul conflictului Iran-Israel? se întreabă www.hetq.am.
Experții și reprezentanții guvernului armean evită în prezent să facă evaluări specifice ale impactului potențial al escaladării conflictului dintre Iran și Israel asupra economiei armene.
Potrivit lui Ara Marjanyan, expert național în energie la Organizația Națiunilor Unite, chiar dacă unele proiecte sunt suspendate, Armenia nu ar trebui să se confrunte cu probleme de securitate energetică. Totul va depinde de evoluția conflictului. „În anii următori, va fi dificil să se finalizeze cu succes extinderea programului Gaz pentru Electricitate, lucrările la linia de înaltă tensiune s-ar putea să nu fie terminate, iar finalizarea proiectului hidrocentralei Meghri devine incertă”, a declarat expertul.
Gaz pentru Electricitate este un proiect major de cooperare energetică între Armenia și Iran. Din 2009, Armenia dă la schimb electricitate contra gazului iranian: pentru 1 metru cub de gaz, furnizează 3 kWh de electricitate. Contractul este prelungit periodic. Aproximativ 80% din gazul folosit în Armenia este importat din Rusia.
Turcia a întrecut Italia la numărul de turiști
Succes istoric în turismul din Turcia, titrează anlatilaninotesi.com.tr: Turcia a întrecut Italia la numărul de turiști înregistrați în 2024.
Conform celui mai recent raport publicat de Organizația Mondială a Turismului a Națiunilor Unite, Turcia a primit 56,7 milioane de turiști străini în 2024, trecând de pe locul 5 pe locul 4 în clasamentul mondial. În fața Turciei se clasează Franța, Spania și Statele Unite. Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, a declarat că acest succes se bazează pe o viziune pe termen lung.
„Am câștigat acest succes prin istoria, cultura, natura și infrastructura turistică a țării noastre,” a declarat ministrul.
Au participat la Revista Presei Europa Plus:
Dariga DANIYAR, Kazakhstan
Satenik SAMVELYAN, Armenia
Betul YIGIT, Turcia