UE trebuie să preia negocierile pentru reglementarea transnistreană
Publicat în:
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Paun Rohovei, insistă asupra excluderii Rusiei din formatul de negocieri 5+2 pentru reglementarea transnistreană și creșterea rolului Uniunii Europene, atât în negocieri, cât și în misiunea de menținere a păcii de pe Nistru, care este condusă de Rusia încă de la începutul anilor 90.
Temele ediției:
- Republica Moldova intră în săptămâna în care noul Parlament ales pe 28 septembrie, cu o majoritate pro-europeană, își va începe activitatea și s-ar putea să cunoaștem și numele viitorilor miniștri. O corespondență din Chișinău de la Valeria Vițu.
- Tentativele de manipulare ale opiniei publice din Republica Moldova și România au ajuns într-un moment în care se folosește foarte mult inteligența artificială, constată jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari.
- Curtea Constituţională solicită măsuri urgente pentru reglementarea publicităţii electorale pe online.
- Federaţia Rusă a cheltuit peste 300 de milioane de dolari pentru fraudarea alegerilor parlamentare.
- O premieră medicală la Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău: 3 pacienți cu afecțiuni cardiace grave au primit implanturi, cu sprijinul medicilor din Iași.
Știrile zilei:
Republica Moldova întră în săptămâna decisivă pentru formarea noului Guvern. După prima ședință a Parlamentului care va avea loc miercuri procesul va intra pe linie dreaptă. Economistul Alexandru Munteanu a fost anunțat de partidul majoritar de la Chișinău, Partidul Acțiune și Solidaritate, ca viitor candidat pentru funcția de prim-ministru. Acesta a declarat încă săptămâna trecută că structura și componența noului Guvern sunt gata în proporție de peste 80%.
***
Curtea Constituţională din Republica Moldova solicită noului guvern măsuri urgente pentru reglementarea publicităţii electorale pe online. La alegerile din 28 septembrie au fost raportate foarte multe cazuri de distribuire a informaţiilor false pe platformele de socializare amplificate de inteligenţa artificială cu utilizarea unor conturi neautentice.
***
Federaţia Rusă a cheltuit aproape 300 de milioane de dolari pentru a deturna statul de drept din Republica Moldova, prin fraudarea alegerilor parlamentare. Multe alte transferuri de bani au fost blocate de autorităţi. Sunt date estimative prezentate de Inspectoratul Naţional de Investigaţie, după campania Moscovei de fraudare a scrutinului prin intermediul oligarhului fugar, Ilan Şor.
Iată ce a declarat pentru TVR Moldova, Arcadie Catlabuga, şeful Inspectoratului Naţional de Investigaţii:
„De fapt, noi nu am luptat atât cu organizaţia criminală, Şor cât cu serviciile speciale ale Federaţiei Ruse. Dacă anul trecut am stabilit o sumă estimativă de circa 100 milioane dolari. În acest an, această cifră constituie peste 300 milioane dolari. După intrarea în vigoare a sentinţei, aceşti bani ajung în bugetul statului Republica Moldova, fiind confiscaţi”.
Potrivit autorităţilor, pentru deturnarea alegerilor parlamentare, Moscova a folosit un întreg arsenal logistic și financiar. Rămân necunoscute sumele care au intrat ilegal în Republica Moldova prin cripomonede, un instrument folosit pe larg de Moscova pentru a interfera alegerile.
***
Dacă Ucraina va ceda în fața Rusiei, Kremlinul ar putea ataca o altă țară, poate chiar Republica Moldova, este de părere cancelarul german Friedrich Merz. Declarația a fost făcută în cadrul unui discurs susținut în Bundestag. Oficialul german a făcut această remarcă în contextul vizitei recente a președintelui Volodimir Zelenski la Washington, transmite Euronews.
„Vizita nu a decurs așa cum a sperat Zelenski. Dar arată și că noi, europenii, mai avem multe de făcut pentru a pune capăt acestui război din Ucraina cât mai repede posibil. Acest război s-ar putea încheia în 24 de ore dacă Ucraina ar înceta luptele și ar ceda țara Rusiei. Dar atunci nu putem decât să presupunem că mâine va fi o altă țară atacată de Rusia. Ar putea fi Moldova, ar putea fi statele baltice. Chiar și aici, acasă, vedem în fiecare zi cum Rusia lansează atacuri cibernetice, cum Rusia este responsabilă de dezinformare și de alte multe lucruri”, a declarat cancelarul german Friedrich Merz.
În acest context, cancelarul de la Berlin a pledat pentru o Europă mai puternică, care să acționeze și să ia de urgență măsuri financiare, militare și politice pentru a ajuta Ucraina și a determina Rusia să pună capăt războiului.
***
Ministra Afacerilor Externe a României, Oana Țoiu, participă luni la reuniunea șefilor diplomațiilor din statele membre ale Uniunii Europene, care se va desfășura la Luxemburg, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe de la București. „La secțiunea Afaceri curente, vor fi abordate evoluțiile recente din Republica Moldova, situația din Georgia și evoluțiile din Sudan”, a precizat ministerul.
***
Armata Națională a Republicii Moldova desfășoară un exercițiu multinațional în perioada 20-31 octombrie, la care vor participa și militari români, în cadrul unei tradiționale cooperări care are loc din anul 2009. Ministerul Apărării atenționează cetățenii că pe durata exercițiului, tehnica militară se va deplasa din unități către centrele de instruire. Exercițiul se desfășoară în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru 2025, consolidând interoperabilitatea și pregătirea multinațională a forțelor armate.
***
Și, o premieră medicală la Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău: 3 pacienți cu afecțiuni cardiace grave au primit implanturi, cu sprijinul medicilor din Iași. Procedurile au fost realizate cu suportul profesorului de la Iași Cristian Stătescu, care a oferit expertiză echipei medicale din Chișinău. Toate cele trei intervenții s-au desfășurat fără complicații, iar pacienții se află într-o stare bună post-operatorie.