Astăzi sunt prezentate rezultatele complete ale unui sondaj realizat de INSCOP Research împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Dar, chiar înainte de a vedea toate rezultatele sondajului am aflat câteva date esențiale și anume că 66% din respondenți consideră că Nicolae Ceaușescu a fost „un președinte bun pentru țară”.
Ceva mai rău de atât aproape că nu se poate. Anii 2000 au adus nostalgia după regimul comunist. Dar, acum, parcă nu mai este vorba despre nostalgie, ci despre un val mare de simpatie. Deja, societatea românească suferă nu doar de amnezie, de lipsa informațiilor sau de confuzie, ci pare că a intrat într-o altă fază pe care am putea să o numim „amestecul valorilor”.
O parte importantă din calificativul „Ceaușescu un președinte bun pentru țară” ține și de economie. Mai exact, de investițiile pe care le-a făcut regimul comunist în perioada 1945-1989.
Am avut de-a lungul anilor ocazia să vorbesc cu nostalgici ai regimului Ceaușescu. Mai în vârstă sau, surprinzător, în ultimul timp, tot mai tineri. Este de-a dreptul de neimaginat să găsești tineri care nu erau născuți în anul 1989, absolut îndrăgostiți de regimul comunist sau de Nicolae Ceaușescu.
Cu nostalgicii nu o poți scoate niciodată la capăt. Tu le spui de cenzură și de lipsa libertății de exprimare, ei îți răspund că acum ai libertate, dar nu ai bani în buzunar. Ei îți spun că regimul comunist a construit întreprinderi și blocuri pentru oamenii muncii, tu le spui că efortul, inutil de altfel, de a duce datoria externă la zero a degradat nivelul de trai al populației, ei îți spun că Nicolae Ceaușescu a lăsat o țară fără datorii și cu o industrie puternică, tu îi spui că România era dependentă de câteva piețe. În fine, ei îți spun că înainte de anul 1989 fiecare avea un loc de muncă, tu le spui că funcționa metoda PCR, adică pile, cunoștințe, relații.
Pe fond, însă, economia de astăzi este cu totul altceva în comparație cu cea dinainte de anul 1989. Acum, România are o economie deschisă, în timp ce înainte de 1989 era o economie închisă, în sensul că era o economie controlată sută la sută de stat. Planificarea mergea până acolo încât prețurile produselor erau stabilite de stat printr-o așa-numită balanță a legăturilor între ramuri. Întreprinderile de stat nu făceau decât să respecte prețurile impuse de Comitetul de Stat al Planificării. Rezultatul a fost că unele întreprinderi au ajuns să aibă pierderi substanțiale. O economie de comandă care a încercat să planifice totul și a sfârșit într-o minciună.
De altfel, în ultimii doi ani ai regimului comunist economia a fost în recesiune. Era sfârșitul unui ciclu care a început în anul 1982 cu ideea achitării datoriei externe și care se încheie în anul 1989 cu recesiune și cu plata datoriei în luna martie.
Mai sunt multe argumente care arată diferențele de funcționare a economiei înainte și după anul 1989. Economia de comandă era dependentă de sistemul CAER, un tratat economic al fostelor state socialiste. România avea piețe sigure de desfacere în interiorul CAER. Doar că anul 1990 a adus destrămarea sistemului CAER și implicit a piețelor.
Marile întreprinderi românești au rămas peste noapte fără piețele de până atunci. Chiar și sistemul intern construit special pentru a exporta mărfuri s-a prăbușit și astfel fiecare firmă de stat a trebuit să înceapă o viață nouă într-o epoca nouă.
Cifrele sunt și ele fără dubiu. România a făcut progrese enorme după anul 1989: PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de câteva ori, structura economiei s-a modificat radical, salariile au urcat mult, iar cursul de schimb leu-euro a fost relativ stabil. Dar, indiferent cât de multe ar fi evoluțiile pozitive, o parte semnificativă din populație va ofta după comunism. Se poate repara această situație? Cu Nicolae Ceaușescu mort nu te poți lupta, dar fantomele comunismului pot fi risipite.