De fiecare dată când FMI vine la București apare și emoția. Își fac loc vocile care dau ca inevitabil un acord de împrumut cu instituția financiară internațională. Nu îi putem condamna neapărat pe cei care se gândesc că România va lua un împrumut de la Fondul Monetar Internațional (FMI), pentru că mulți dintre ei au, probabil, amintirea încă proaspătă a anilor 2009-2010. Atunci, criza economică a fost ținută sub control cu ajutorul finanțelor împrumutate de la FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială.
FMI a fost și a rămas ceea ce se numește un împrumutător „de ultimă instanță”, adică la care apelezi doar atunci când nimeni nu te mai creditează sau când costurile sunt atât de mari încât este fără sens economic să iei credite de pe piață.
Cei care anticipează iminența unui acord cu FMI se înșeală. Chiar și cu un deficit bugetar imens România nu este astăzi într-o situație „de ultimă instanță”.
Comparațiile cu criza din 2009-2010 nu se susțin. Atunci, era o criză globală care a pătruns în Europa și care a ajuns și la o criză de finanțare. Statele europene atinse de dezechilibrele bugetare ajunseseră să se împrumute de pe piețe la dobânzi extrem de mari, astfel că Banca Centrală Europeană a inventat un mecanism de cumpărare de obligațiuni care a pus la adăpost economiile din zona euro.
România, abia intrată în Uniunea Europeană, nu se afla sub „umbrela” Băncii Centrale Europene, astfel că o parte importantă din împrumutul FMI-Comisia Europeană-Banca Mondială a mers direct către Banca Națională a României (BNR) pentru consolidarea rezervei valutare. S-a spus că împrumutul a fost făcut pentru băncile străine. În general, este adevărat, dar, în egală măsură, creditul i-a ajutat și pe români și mediul de afaceri local. O retragere a fondurilor străine din țară, în special a împrumuturilor intragrup ale băncilor, nu se știe unde ar fi dus leul în raport cu moneda europeană.
Cu rezerva valutară consolidată cu banii de la FMI și cu un acord încheiat cu marile bănci străine, BNR a putut să gestioneze criza nu doar în interesul băncilor, ci și în favoarea cetățenilor. Și a rambursat fără probleme și fracția de împrumut pe care a primit-o de la FMI.
Ceva seamănă totuși acum cu atunci și anume deficitul bugetar. În anul 2009, România urca brusc la un vârf de deficit bugetar de 7,2% din PIB, adică 36 miliarde de lei. Anul trecut, România ajungea la un deficit de 8,65% din PIB, metoda cash, ceea ce înseamnă aproximativ 153 miliarde de lei.
Cifrele sunt grăitoare și ele ne arată, dincolo de degradarea situației bugetare, diferența de talie a economiei românești. O dovadă clară în acest sens este că deficitul bugetar din 2009, de 36 miliarde de lei, este împrumutat astăzi pe nerăsuflate, într-o singură lună. Iar împrumutul parafat în anul 2009, de 20 miliarde de euro, din care s-au tras 17 miliarde, înseamnă mai puțin decât jumătate din necesarul de finanțare pentru anul acesta.
Lăsând istoria la o parte, deocamdată, prezența la București a reprezentanților FMI nu înseamnă decât o vizită de monitorizare. O vizită care are relevanța sa, dar care nu are nicio semnificație legată de un împrumut. Așa arată lucrurile astăzi.
Fără îndoială, cu ocazia analizelor făcute de experții FMI vom putea afla câteva date despre situația bugetară și despre evoluția economiei românești, dar nu ne putem aștepta la noutăți extraordinare. Starea bugetului de stat este cunoscută, iar actualul guvern a vorbit deschis despre situația complicată și despre pericolele care pândesc în cazul în care nu se iau măsuri de ajustare a deficitului.
FMI, ca de obicei, va arăta în comunicatul oficial de la sfârșitul misiunii, direct sau printre rânduri, punctele sensibile ale deciziilor guvernamentale și efectele lor. Cel puțin din acest motiv, prezența FMI la București poate aduce câteva informații interesante.