Franța, primele calcule după „războiul tarifar” cu SUA
Publicat în:
După caruselul de modificări de taxe vamale din prima jumătate a anului, apar primele date privind situația exporturilor către America. Astfel, Direcția Generală Vamală din Franța a publicat cifrele de export către SUA din primul semestru al acestui an. Evoluțiile sunt atipice, după cum le caracterizează atât oficialii francezi, cât și analiștii.

Mai întâi, să facem o scurtă reamintire. Războiul tarifar al lui Trump a început în ziua de 2 aprilie a.c. cu o taxă suplimentară pentru produsele europene de 20%, care a fost redusă peste o săptămână la 10% și care a fost stabilită, în cele din urmă, în luna august a.c., la 15% pentru majoritatea produselor. Au fost și excepții, cele mai importante fiind oțelul și aluminiul care au fost taxate cu 50% și automobilele, cu 25%.
Situația exportului de mărfuri din Franța către SUA, în primul semestru 2025, a fost analizată de publicația franceză „Les Echos”. Astfel, la sfârșitul lunii mai a.c. exporturile franceze către SUA au scăzut cu 5%. Spre comparație, exporturile germane s-au redus cu 11%, iar cele din Italia spre SUA au crescut cu 3%.
Dar, peste o lună lucrurile s-au modificat, iar cifrele arată că există câștigători și învinși. Cele mai mari scăderi, ponderate cu volumul exporturilor, au fost înregistrate la produsele farmaceutice, o reducere cu 20% și la cosmetice, cu un declin cu 12%. Au fost scăderi semnificative și la capitolele automobile și mașini agricole, dar fără a avea o pondere mare din punctul de vedere al valorii exporturilor în SUA.
Dintre sectoarele câștigătoare, cele mai importante au fost produsele din piele (plus 3%), băuturile (plus 4%), utilajele (7%) și produsele chimice, în special cele pe bază de azot, care au avut o creștere cu 15%. Procentual, mai sunt creșteri semnificative, piese pentru automobile și produse alimentare, dar volumul exporturilor pe primul semestru nu a fost ridicat. De asemenea, trebuie menționat că produsele din piele includ mărfuri ale industriei de lux, un sector care a reușit să țină „steagul sus” pentru exporturile franceze chiar și în condițiile în care industriile europene au fost obligate să se adapteze la noile taxe vamale.
Un caz special sunt produsele pentru industria aeronautică, mărfuri care rămân foarte importante la export, chiar dacă, în luna aprilie a.c., au fost afectate de o taxă de 15%, care s-a anulat în iulie a.c. la insistențele producătorilor de pe ambele maluri ale oceanului datorită integrării înalte a fabricilor din SUA și Europa. Astfel, în primele șase luni ale anului, exporturile franceze destinate industriei aeronautice au crescut cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la o valoare de 5,5 miliarde de euro.
În jocul schimburilor comerciale a apărut un element care a avantajat Europa, afectată de creșterea tarifelor vamale pentru exporturile către SUA. Este vorba despre deprecierea dolarului în raport cu euro, moneda europeană. Datorită acestei evoluții a monedelor, s-a atenuat impactul suprataxării exporturilor europene asupra prețurilor de pe piața americană. În perioada februarie-iunie 2025, dolarul s-a depreciat în medie față de euro cu 10%, adică aproape de media tarifelor vamale impuse produselor franceze. Această evoluție a monedelor a ajutat exportatorii europeni să își păstreze piața americană, dar i-a dezavantajat în ceea ce privește încasările.
Datele instituției vamale din Franța arată că exporturile și respectiv importurile au avut fluctuații care au venit din așteptările legate de aplicarea taxelor vamale. Astfel, în decembrie 2024, exporturile franceze de șampanie către SUA au crescut cu 60%, iar cele de vin s-au dublat. În luna martie a.c., față de luna anterioară, exporturile de vin au mai crescut cu o treime, iar cele de șampanie cu 41%. La fel, exporturile de articole de piele, în special gențile de lux au crescut cu 50%.
Concluzia primelor șase luni ale acestui an este că importurile anticipate făcute de companiile din America și slăbirea dolarului față de moneda europeană au redus efectul creșterii tarifelor vamale. Ce va fi vom vedea.