Câștigător al premiului Nobel, soluții pentru economia franceză. Se potrivesc și pentru România
Publicat în:
Economistul francez, Jean Tirole, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 2014, a publicat recent o analiză în ziarul „La Tribune”. Studiul pleacă de la situația datoriei publice.
După anul 1975, datoria publică a Franței a crescut de șapte ori, raportată la PIB, de la 15% la 114% din PIB. Jumătate din datorie este deținută de finanțatorii străini, iar diferența perpetuă de dobândă la care se împrumută Franța în comparație cu Germania de 1%, a făcut ca factura suplimentară să fie de 34 miliarde de euro pe an, adică 500 de euro pentru fiecare cetățean.
Nu este insurmontabil, dar este fără îndoială o povară care crește, arată economistul francez. Soluția ar fi reducerea deficitului primar (deficit calculat fără serviciul datoriei), dar este un efort pe care liderii politici l-au amânat constant. Finanțatorii străini nu sunt îngrijorați doar de datoria publică, de 114% din PIB, ci și de nevoia de creștere a cheltuielilor în domenii precum mediu, sănătate, educație sau apărare. Sunt sectoare în care statul a acumulat întârzieri destul de mari în materie de dezvoltare.
Perspectivele de creștere ale economiei sunt destul de firave, iar Franța nu a încercat să împace statul social cu reforma statului. Politica de inovare este de vină: se investește prea puțin, în sectoare greșite și cu o guvernanță defectuoasă. „Continuăm să mutăm șezlonguri, în timp ce Titanicul se scufundă”, scrie Jean Tirole.
Justiția socială impune ca munca prestată în condiții grele să aibă facilitatea de a ieși mai devreme la pensie. Dar, dacă finanțarea acestor pensionări anticipate se bazează exclusiv pe fondurile publice se ajunge la logica transferului fără rațiuni economice.
O abordare responsabilă ar fi recunoașterea faptului că dificultățile sunt ale firmelor, iar prin robotizare, reducerea produselor periculoase și instruire, companiile le pot limita. Drept urmare, întreprinderile ar trebui să își asigure responsabilitatea directă și să contribuie financiar la pensionarea anticipată recunoscând că întrețin condițiile grele de muncă prin lipsa investițiilor.
Laureatul premiului Nobel pentru economie descrie modelul după care se poate manifesta o criză suverană. Izbucnirea unei crize suverane depinde de deteriorarea unor factori fundamentali și de unele mecanisme auto-împlinite: piețele se îndoiesc, încetează să mai acorde împrumuturi și generează chiar falimentul de care se temeau.
Lucrurile se pot întâmpla foarte repede. În timpul crizei zonei euro, Italia și Spania se împrumutau cu dobânzi cu 6% mai mari decât Germania, iar costurile Greciei erau chiar mai mari.
Ce s-ar întâmpla cu Franța dacă ar ajunge într-o astfel de situație? Sunt posibile câteva scenarii. Fie clasa politică se unește și lucrează împreună pentru a restabili încrederea piețelor, fie se apelează la un guvern de tehnicieni, precum s-a întâmplat în Italia, în 2011, cu Mario Monti și cu Mario Draghi, în 2021.
Este probabil că Franța s-ar adresa FMI, Băncii Centrale Europene și Mecanismului European de Stabilitate și ar obține rate ale dobânzii reduse cu condiția aplicării unui plan de ajustare bugetară, care însă va trebui aprobat de Parlament. În caz contrar, s-ar ajunge la cel mai dureros scenariu, respectiv intrarea în incapacitate de plată.
Europa și Franța suferă de lipsă de competitivitate, după cum arată Mario Draghi, reamintește economistul francez. Politica de inovare este de vină: investițiile sunt reduse și, pe deasupra, sunt făcute în sectoare greșite și cu o guvernanță defectuoasă.
Europa investește în continuare în industria auto, în timp ce SUA își concentrează eforturile pe inteligența artificială, biotehnologie și spațiu cosmic.
În concluzie, Franța nu este condamnată la faliment, dar este condamnată să aleagă. Poate să amâne reformele și să crească în continuare datoriile, dar va risca să intre brusc în criză. Sau poate adopta o strategie de reformare a statului, de responsabilizare a actorilor economici și de investiții în tehnologiile viitorului. Cât de mult seamănă cu situația României.