Ieri, s-au împlinit exact trei ani de când Giorgia Meloni a preluat funcția de premier al Italiei. Să ne aducem aminte că, în urmă cu trei ani, venirea în fruntea Guvernului a Giorgiei Meloni a fost întâmpinată cu multă reticență. Astăzi, premierul italian este văzută ca o revelație a politicii europene, iar rezultatele economice obținute sunt, unele dintre ele, de-a dreptul spectaculoase.
Astfel, reducerea deficitului bugetar este fără îndoială atât o realizare demnă de remarcat, cât și un exemplu pentru multe alte state membre. Concret, Italia încheia anul 2022 cu un deficit bugetar imens de 8,1% din PIB, fără ca Meloni să fi avut vreo vină. De altfel, în vara anului 2024, Comisia Europeană a deschis procedura de deficit excesiv pentru Italia, alături de alte șase state membre, îngrijorată de ritmul de creștere al datoriei publice.
Evoluția deficitului bugetar al Italiei a fost cu totul excepțională. Nivelul deficitului s-a redus de la 8,1%, în 2022, la 3,3% din PIB, anul acesta, și proiectul de buget pe anul viitor prevede o coborâre sub 3% din PIB și intrarea în limita europeană. Să fie clar. O scădere cu aproape cinci procente a deficitului în trei ani este de domeniul extraordinarului. Iar dacă ne uităm la contra-performanțele României din aceeași perioadă putem înțelege mai clar realizările Italiei.
Dar, reducerea deficitului bugetar nu a venit din neant. Premierul Giorgia Meloni a luat o serie de măsuri care au dus la o scădere a cheltuielilor publice: a fost eliminat așa-numitul venit acordat pentru cetățenie (o măsură pe care a decis-o și Germania anul acesta), a fost eliminat “superbonusul” dedicat renovărilor energetice ale clădirilor, a fost introdusă o planificare multi-anuală, pe trei ani, a cheltuielilor bugetare și s-au derulat o serie de programe de vânzare a unor pachete de acțiuni la companiile de stat.
Cel mai mult a contat renunțarea la ceea ce italienii au numit “superbonus”. Aceasta era o facilitate fiscală introdusă în anul 2020 de către premierul Conte cu scopul de a stimula creșterea economică. Metodologia era următoarea: toate cheltuielile făcute pentru reabilitarea locuințelor erau compensate cu 110% de către stat. 100% însemnau toate cheltuielile făcute de cetățeni, iar 10% era un plus pe care îl primeau. Familiile aveau deduceri fiscale în contul “superbonusului”. Măsura fiscală a fost inițiată din dorința de a stimula creșterea economică și chiar a avut efect în acest sens. Numai că în timp “superbonusul” a devenit o piatră de moară pentru buget, iar Meloni a decis în anul 2023 să îl anuleze.
De altfel, Giorgia Meloni a declarat referitor la bugetul de stat din acest an că „sezonul aruncării banilor pe fereastră și al bonusurilor fiscale s-a terminat”. Iar premierul a abordat subiectul deducerilor fiscale în valoare de 80 de miliarde de euro.
Succesul reducerii deficitului bugetar nu s-a proiectat atât de intens și asupra datoriei publice. Scăderea nu a fost prea pronunțată, dar este clar că, în principiu, datoria scade mai greu și mai lent decât deficitul. Astfel, în 2022, datoria publică era de 155% din PIB, iar anul acesta a ajuns la 136,8% din PIB, ceea ce înseamnă aproximativ 3.100 miliarde de euro.
Progresul este evident, dar totuși Italia rămâne cea mai îndatorată țară din Uniunea Europeană, după Grecia care înregistrează un nivel de aproximativ 150% din PIB. De altfel, normele europene impun statelor membre care au o datorie publică mai mare de 90% din PIB, inclusiv Italia, să ia măsuri de reducere a gradului de îndatorare, respectiv noul Pact de Stabilitate European cere statelor să reducă anual nivelul datoriei cu 1% din PIB. O variantă care poate fi atinsă și în cazul obținerii unei rate înalte a creșterii economice.
Nu este cazul Italiei. La acest capitol, economia italiană nu excelează, ritmul creșterii ajungând anul acesta la numai 0,5%. Ceea ce, totuși, nu poate face uitate progresele bugetare evidente pe care le înregistrează Italia.