Politicieni slovaci acuză din nou presa și opoziția pentru atacul asupra premierului Fico
Publicat în:
Robert Fico a fost împușcat anul trecut de un individ care avea declarații publice în care susținea când opoziția, când puterea, și a fost la un pas de moarte. Unul din partidele de opoziție răspunde acuzației și spune că Fico a fost victima urii pe care el însuși o împrăștie în societate.

Vicepreședintele Parlamentului slovac, Tibor Gašpar, a acuzat din nou presa și opoziția că sunt responsabile pentru atacul de anul trecut asupra prim-ministrului Robert Fico, relatează spravy.pravda.sk. Acuzațiile au fost preluate de ministrul apărării, Robert Kaliňák (și consilierul prim-ministrului, Dávid Lindtner. Niciunul dintre ei nu a prezentat dovezi care să-și susțină afirmațiile.
Gašpar a început să posteze în mod repetat videoclipuri din decembrie 2021 în care un bărbat anonim afirma că „cineva ar trebui să scape de Fico”. O altă înregistrare video arăta un protestatar care vorbea de „ultimul cui în sicriul lui Fico”. Totuși, înregistrările nu au oferit un context specific pentru aceste afirmații.
Partidul de opoziție Slovensko spune că politicienii de la putere doar distrag atenția de la propriile eșecuri alimentând ura în societate. Potrivit organizației, premierul Fico nu poate explica de ce, sub mandatul său, cetățenii trăiesc din ce în ce mai greu. Președintele Slovensko, Igor Matovič, spune că Robert Fico s-a confruntat cu ura pe care el însuși o semănase în societate.
Fostul premier maghiar, Ferenc Gyurcsány se retrage din viața publică
Fostul premier maghiar, Ferenc Gyurcsány demisionează din funcția de președinte al Coaliției Democrate și din toate celelalte funcții și se retrage din viața publică, a anunțat soția sa, Klára Dobrev, europarlamentară din partea acestei formațiuni. În mesajul publicat pe Facebook, politiciana a mai scris că ea și fostul prim-ministru au decis să divorțeze.
„Potrivit doamnei Dobrev, această decizie a fost luată deoarece domnul Gyurcsány „dorește să pună capăt încercărilor dreptei maghiare de a scăpa de toate păcatele sale prin minciuni și gyurcsanism,” relatează telex.hu.
Ferenc Gyurcsány a fost prim-ministrul Ungariei între 2004 și 2009. A devenit foarte controversat după un discurs ținut în 2006 la un congres confidențial al Partidului Socialist Maghiar din care făcea parte la vremea respectivă. În alocuțiunea sa, care a ajuns până la urmă publică, Gyurcsány a spus că partidul nu făcuse decât să mintă electoratul de ani în șir. După acest discurs, partidul s-a destrămat.
Minorii din Ungaria nu vor mai putea cumpăra băuturi energizante din magazine
Așa prevede un proiect de lege publicat pe site-ul oficial al guvernului. Băuturile care conțin mai mult de 15 mg de cafeină la100 ml de produs vor fi incluse pe lista produselor interzise minorilor, citim în telex.hu. La cofeină se adaugă ginseng, inositol, glucuronolactonă și taurină.
„Tendințele în materie de sănătate și consum din ultimii ani arată că tinerii sunt din ce în ce mai înclinați să consume băuturi energizante, ceea ce poate duce la riscuri grave pentru sănătate. Noua lege își propune să protejeze tinerii de efectele nocive ale consumului excesiv de băuturi energizante,” se arată în motivarea documentului.
Au participat la Revista Presei Europa Plus:
Milo POPOVIC, Muntenegru
Andjela RADULOVIC, Serbia
Sofija JOVANOVIĆ, Serbia
Lavdije XHELILI, Albania
