Economia reală

Din rațiuni de mediu, SUA cedează o parte din piața globală de gaze naturale lichefiate

Publicat în:

Anul acesta, va funcționa moratoriul american privind autorizarea terminalelor de gaze lichefiate. Practic, patru noi terminale vor fi blocate, respectiv nu vor putea intra în funcțiune. Organizațiile de mediu salută inițiativa, reprezentanții industriei energetice cer anularea deciziei având ca argumente locurile de muncă și cererea de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Stație de stocare a gazului natural lichefiat
Stație de stocare a gazului natural lichefiat ©REUTERS/Thomas Peter
Publicitate

În luna ianuarie a.c., președintele american anunța un moratoriu privind construcția de noi terminale pentru exportul gazelor naturale lichefiate (GNL). Bineînțeles, activiștii pentru protecția mediului au salutat inițiativa, dar, în același timp, decizia a dus la creșterea îngrijorării față de găsirea echilibrului pe piața gazelor naturale.

Măsura privind impunerea unei perioade în care nu vor mai fi autorizate noi terminale GNL este justificată prin amenințarea care vine de la criza climatică, explică oficialii americani.

Practic, nu vor fi eliberate alte autorizații de export până când Departamentul pentru Energie al SUA nu va analiza fiecare proiect pe baza unor noi criterii. Dar, actualizarea criteriilor va dura câteva câteva luni, ceea ce înseamnă că patru proiecte pentru terminale de gaze lichefiate vor fi practic blocate.

Secretarul de stat american pentru Energie a explicat la începutul anului că noile criterii de autorizare vor avea în vedere evoluția pieței, respectiv cererea și oferta pe termen lung, precum și factorii de mediu. Este destul de vag pentru a putea introduce orice indicator. Vestea bună a fost că proiectele deja autorizate nu vor mai fi reanalizate, ci vor putea să funcționeze în continuare.

Cu o producție solidă de gaze de șișt, SUA au devenit, anul trecut, cel mai mare exportator mondial de gaz natural lichefiat. Mai exact, în SUA sunt șapte terminale operaționale de GNL prin care se asigură exportul.

Momentul de dezvoltare a infrastructurii americane destinată exporturilor de gaze lichefiate a fost cât se poate de oportun, pentru că Uniunea Europeană a redus drastic importurile de gaze din Rusia și a crescut cu 70% importurile de gaze lichefiate din alte surse, din care 40% au venit din America.

Moratoriul privind autorizarea terminalelor de GNL ridică un semn de întrebare cu privire la riscul de aprovizionare cu gaz lichefiat a statelor europene. Capacitatea de export a SUA ar fi trebuit să ajungă de la 330 milioane la 1,3 miliarde de metri cubi pe zi, dar noile reguli de funcționare ale instalațiilor de gaz vor întârzia atingerea obiectivului.

Americanii au două obiective relativ contradictorii: securitatea energetică și protejarea populației împotriva schimbărilor climatice. Prin moratoriul anunțat în luna ianuarie a.c. capătă prioritate protejarea mediului, dar efectele s-ar putea vedea pe piața gazului natural.

De altfel, reprezentanții industriei energetice americane au cerut administrației să renunțe la moratoriu aducând ca argumente crearea de locuri de muncă și cererea de gaze din Europa.

Procedeul GNL este mai poluant decât transportul prin conducte, pentru că presupune lichefierea, transportul și apoi regazeificarea. În plus, gazele de șist americane sunt obținute printr-o procedură tehnologică poluantă, fracturarea hidraulică. Ceea ce aduce gazul lichefiat în atenția organizațiilor de mediu.

În ultimele luni, însă, în SUA, grupurile care cer o anulare a moratoriului au devenit tot mai vocale. Argumentul principal este chiar nevoia de gaze naturale a statelor europene care și-au redus foarte mult importurile din Rusia și mizează pe gazul venit din America. În plus, spun analiștii, decizia administrației americane lasă loc liber pe piață altor furnizori, cum sunt Qatar, Iran sau chiar Rusia.

Deocamdată, europenii par liniștiți, în sensul că iarna blândă a dus consumul la un nivel relativ scăzut, iar depozitele au intrat în această primăvară pline cu cantități rezonabile. În plus, Qatar are deja proiecte în lucru pentru creșterea cu 85%, până la sfârșitul deceniului, a capacității de export a gazelor lichefiate. Așadar, europenii pot găsi alternative la gazul rusesc.

Descărcaţi aplicaţia RFI pentru a urmări actualitatea internaţională

Vedeţi celelalte episoade